Pentru plata directă la hectar

Suceava, printre județele cu cele mai multe cereri depuse

Fermierii au depus peste 50.000 de cereri pentru plata directă la hectar din fondurile Uniunii Europene, la centrele locale ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în prima săptămână a campaniei de primire a cererilor, a declarat pentru ROM-PRES directorul general al APIA, Dan Gherghelaș.
 

„Printre județele în care s-au depus cele mai multe cereri se numără Suceava, Vaslui și Botoșani”, a menționat Gherghelaș. Acesta a precizat că, deși campania de primire a cererilor pentru plata la hectar din fondurile Uniunii Europene alocate României abia a început, fermierii au venit să se înregistreze la centrele locale ale APIA chiar dacă unii mai au probleme legate de neactualizarea conturilor ban-care. „Deocamdată suntem abia la începutul campaniei, dar estimez că în acest an vom înregistra în jur de 1,1 milioane de cereri”, a spus directorul general al APIA, subliniind că și țările care au aderat în 2004 la UE au avut un număr mare de cereri în primul an după aderare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI