De la Sucevița, o carte-eveniment

Este un lucru îndeobște cunoscut că valorile istorice și artistice create de-a lungul secolelor, necesare desfășurării ceremoniilor religioase, pentru a împlini setea de credință și devoțiune față de Divinitate, reprezintă o componentă fundamentală și definitorie a Patrimoniului Cultural Național.

 

Prețuirea și protejarea patrimoniului cultural religios sunt un bun prilej de a simți și înțelege mai bine comuniunea care se ține între voievozii ctitori de lăcașuri sfinte, care au făcut din sufletul și trupul lor templu al Sfântului Duh, și miile de pelerini din toate generațiile, care se roagă pe pământ în ctitoriile moștenite ca patrimoniu sacru, bucurându-se de ajutorul sfinților din ceruri, zugrăviți în icoane și fresce, cu veacuri în urmă și acum înveșmântați în veșmântul restaurării. Acest patrimoniu ecleziastic însumează o mare varietate de categorii de bunuri, prin care se exprimă sentimentul religios, dar, în același timp, reprezintă, pentru perioada evului mediu și în zorii epocii moderne, chintesența tradiții-lor artistice și capodoperelor creației meșterilor constructori, ale artiștilor zugravi de biserici și iconari, a caligrafilor, ale argintarilor, ale școlilor de broderie și, în genere, ale tuturor domeniilor artelor decorative ce definesc specificul creației artistice tradi-ționale românești. Biserica Ortodoxă Română, ca mamă spirituală a poporului român și sfântă conștiință a Liturghiei valorilor naționale de-a lungul generațiilor, ca veghetoare și slujitoare la altarul sfânt al neamului și ca martoră a Credinței și Demnității poporului român în fața Împărăției cerurilor, are sarcina unei responsabilități, deloc ușoare, de prim rang, în conservarea patrimoniului spiritual. În acest sens se explică și apariția, în condiții grafice deosebite, sub înalta binecuvântare a Î.P.S. Pimen, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, însuși un mare luptător pentru păstrarea patrimoniului cultural, a volumului Movileștii – istorie și spiritua-litate românească Artă și restaurare, Sucevița 2007, 231 p., ca eveniment important pentru Biserica din Bucovina, cât și pentru cultura noastră românească – 400 de ani de la înveșnicirea voievodului Ieremia Movilă (Cuvânt înainte). Chiar din primele pagini aflăm direct scopul acestui volum științific, acela de a pune la dispoziția celor in-teresați – fie ei specialiști, fie ei numai iubitori ai trecutului nostru istoric – un cumul de materiale care să oglindească, cât mai fidel și mai complex stadiul actual al cunoștințelor privind epoca Movileștilor (Voica Maria Pușcașu). Așa-dar, un volum închinat epocii acelui prinț medieval, cu alu-ră de condotier (H. Focillon), voievod moldovean ce a inaugurat veacul al XVII-lea printr-o operă de patronaj artistic care prelungea, progra-matic, tradiția secolului precedent, întemeietor de di-nastie nouă ce cunoscuse momente de triumf simbolic în Bizanț, în Occidentul medieval și nu în ultimul rând în Italia barocului. Volumul supune atenției, în cele 24 de studii, teme de istorie a artei, de conservare și restaurare a prețiosului tezaur artistic datorat Movi-leștilor și, nu în ultimul rând, teme legate de vestigiile arhe-ologice, pictură de șevalet, mobilier de cult etc. Nu vom da nume de autori, pentru că fiecare dintre ei ocupă un loc bine definit în is-toriografia românească, dar vom accentua că toate aceste materiale au fost scrise de cei care au înțeles și înțeleg activitatea lor ca fiind o lucrare misionară și patrioti-că, sfântă și științifică, perfec-ționând și sporind mereu capacitatea lor de prezenta patrimoniul cultural religios în lumina și comuniunea dintre generații. Prețuirea noastră se în-dreaptă în mod special către obștea Sf. Mănăstiri Sucevița, în frunte cu Maica Stareță Mihaela Cozmei, care și-a desăvârșit studiile în domeniul artei restaurării, unde în altă parte decât în patria resta-urării – la Florența, prețuire mai ales pentru faptul că au fost publicate studii și materiale ale unor specialiști care nu mai sunt printre noi, dar care s-au înveșnicit în literatura de specialitate prin studiile științifice efectuate. Nu pot, chiar și în treacăt, să nu menționez faptul că unele imagini cu regretatul prof. univ. dr. Vasile Drăguț și cu Tatiana Pogonat mi-au adus aminte de anii când, proaspăt absolvent al Facultății de Istorie, mă inițiam sub directa lor îndrumare în istoria artei și în arta restaurării. Câte lucruri frumoase am învățat. O, tempora… Suntem convinși că cei ce vor răsfoi acest volum vor trăi momente de înălțătoare zidire sufletească, de îmbogățire cu folos a cunoștințelor ocrotirii și punerii în lumină a tezaurului de cultură și artă bisericească de pe binecuvântatul pământ moldav. Dr. VASILE M. DEMCIUC