„Școala Cacica – centru intercultural”

La Eco Școala Cacica are loc astăzi, de la ora 12, lansarea subproiectului “Școala Cacica – centru intercultural”. Potrivit coordonatoarei de proiect, prof. Maria Precupanu, subproiectul se desfășoară în cadrul Proiectului pentru Învățământul Rural, finanțat de Guvernul României și de Banca Mondială, și va dura 9 luni. “Necesitatea derulării în școală și în comunitate a acestui subproiect pornește de la realitățile locului – existența în satul Cacica a mai multor etnii și culte religioase.
 

Obiectivul general al acestuia este valorizarea potențialului spiritual, multicultural, prin activități de colaborare școală-comunitate în cadrul unui centru intercultural. Prin derularea în școală și comunitate a acestui subproiect dorim să oferim șanse egale pentru copiii mediului rural, să ne amintim de rădăcinile culturale ale fiecărei etnii, să reînviem și să promovăm cultura, tradițiile și obiceiu-rile celor patru etnii care conviețuiesc în înțelegere și toleranță în această localitate”, a precizat prof. Precupanu. Printre activitățile programate, domnia sa a menționat “inițierea în muzeistică, culegerea de datini, obiceiuri, costume populare vechi, organizarea unui muzeu multicultural în școală, întâlniri cu elevi și cadre didactice din alte școli în care învață copii aparținând mai multor minorități, inițierea în practicarea dansurilor populare vechi, valorizate în cadrul unui festival multietnic, redactarea unei foi lunare de dialog școală-comunitate”. Totodată, se urmărește îmbogățirea bazei didactico-materiale a școlii cu un video-proiector, o multifuncțională, o cameră video, un reportofon. Participă la proiect 31 elevi, din care 15 de naționalitate română, 9 elevi de naționalitate polonă, 5 de etnie ucraineană, 2 de naționalitate germană, cadre didactice, părinți, reprezentanți ai primăriei, și ai minorităților. Eco Școala Cacica va avea ca parteneri școlile din Baineț, comuna Mușenița, județul Suceava, din Bistra, județul Maramureș, din Coștini, județul Maramureș, Asociația „Dom Polski” Cacica, Uniunea Ucrainenilor – Ținutul Bucovina Suceava și Primăria Cacica.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: