Arderile necontrolate sporesc pericolul de incendii

Prefectul Orest Onofrei a decis să avertizeze toate cele 114 comitete locale pentru situații de urgență din județ, în condițiile în care în ultima săptămână s-au produs cinci incendii necontrolate la vegetația uscată. În adresa transmisă comitetelor locale pentru situații de urgență se menționează că statistica incendiilor din ultimii ani arată că, în perioada februarie – iulie, în România, se înregistrează cel mai mare număr de arderi necontrolate ca urmare a acțiunilor de igienizare a terenurilor cu vegetație uscată.
 

Dl Onofrei precizează că, în unele cazuri, cetățenii ard miriștile, resturile menajere ori vegetația uscată fără a asigura supravegherea lor în condiții de vânt ori amplasează grămezile ce urmează a fi distruse prin ardere în apropierea șurilor, adăposturilor de animale sau furajelor, ceea ce conduce, în lipsa măsurilor de apărare împotriva incendiilor, la propagarea rapidă a focului la gospodării și anexele acestora, înregistrându-se pagube mari. Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, prefectul cere asigurarea unui flux informațional permanent între comitetele locale pentru situații de urgență, inspectoratul județean pentru situații de urgență și comitetul județean pentru situații de urgență, precum și celelalte structuri cu atribuții în managementul situațiilor de urgență, în vederea urmăririi și evaluării situ-ației reale privind respectarea de către cetățeni a măsurilor și acțiunilor specifice pentru gestionarea arderilor necontrolate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: