Un… pupic ! Două…

Cu ce-s copiii, săracii, vinovați!? Uite, Mișu Gâdea, tolcșochistul de la Antenă, ăla de seară cu seară (până la acreală și aplecare, cu tot cu piticotul vrâncean) are doi copii. Pe fetiță a botezat-o Maisha Karina. Treaba lui, copchilul lui. Și nevasta se cheamă Aghata Kundri. Treaba ei, ce mă bag!? Mihai e cocon de adventiști și teolog (de absolvire). Ca și părintele său, teolog și deținut politic. E născut în București și e, acu, pastor prin confesiunea sa. Și director… păstor teve! Și pricep de ce-l tot chinuia pe Paler, hiperostenitul, pe la emisiuni; pt. că fam. Gâdea a locuit, vreo 8 ani, la Lisa, cătunul lui Octavian din munții Făgăraș. D’aia. De ce-mi plăcea de Paler?! C-a zis, într-o zi: Când aud un cocoș cântând prin București, mi se deșteaptă toată Lisa cea atât de dragă copilăriei mele… Iar cân’ nu mai suntem copii – se știe – înseamnă că am pierit demult…

 

> Tre’ să-l contrazic pe Juanes, latino-guristul ăla de-i zice și cu zongora; și care se toot laudă că are… una camisa negra. Da’ ieu vă spui că f. en vogue, în ăst an, este… camisa blanca. De una palo-ma blanca ni s-a aplecat (în cea junețe). Da, cămașa albă e din nou regină. Ce spun cone-seurii?! Uite ce zic… Pariem că, aruncată într-un colț, scrobită sau șifonată, amplă sau mulată, cămașa albă așteaptă să fie rechemată la treabă. Pt. că doar ea este simbolul eleganței fundamen-tale, al uniformei care arată întotdeauna impecabil. Mas-culină ea? Nici vorbă… Căma-șa albă dă strălucire unui chip frumos, scoate în evidență un gât de lebădă, creează erotism unui decolteu. Dar, chiar dacă această piesă ireproșabilă simbolizează oarecum asce-tismul monahal, o rigoare cvasipuritană, în același timp ea ascunde printre pliurile ei o parte subtilă de umbră… Clasică și incredibil de sexy, închisă până la ultimul nas-ture sau descheiată neglijent, cu manșete stricte în jurul încheieturii sau răsucite ca semnal de atac, cămașa albă face parte din biografie la fel ca prima iubire. Ochelari negri, buze roșii, cămașă albă. Ca roșul intens de pe buze, ca negrul pururea în tendințe. Un triptic fără greșeală al unui ego care se ține bine. În orice situ-ație! Așa mi-a povestit Flavia, amica mea… Tu fă cum te taie capul! Sau inima. Ori pancrea-sul… Ca să nu spui ceva de mațu gros… > Iar dacă te-ai echipat cum te-ai echipat, ești numa’ bun de… sărutat! Păi, nu?! Numa’ bun de țucat! Că… că uite ce se povestește prin târg despre una ca asta… Ca… care?! Ca ce urmează mai la vale. Ochi și urechi! Și… buze! Buzele – susțin pupăcioșii – au slujit, la pornire, pentru înhățat, pt. apucat hrana. Apoi, pentru limbaj. Dar când ne sărutăm, ele servesc și altor nevoi umane… Un… pupic generează în corp o cascadă de mesaje neurochimice: senzații tactile, excitare sexy!, feelings-uri, sentimente de apropiere, motivare, euforie. Sărutul poate da informații prețioase despre viitorul unei relații. Dacă nu e plăcut, nu merge. Unii (savanții!?) cred că uniunea… labiilor a evoluat astfel pt. că ea facilitează se-lecția partenerilor Sărutul – gavarește psihologul evoluționist Gordon G. Gallup (Univ. Albany, New York) – implică un schimb f. complicat de informație olfactivă, tactilă (pipăibilă, cum ar veni), pre-cum și diverse ajustări inconștiente, care îi fac pe cei doi implicați să se decidă asupra relației, să afle în ce măsură sunt compatibili genetic. Se pare că felul cum sărutăm vorbește inclusiv despre disponibilitatea noastră de a creș-te copii (o problemă de supra-viețuire a speciei). Așadar, după cum a evoluat și dupe cum se prezintă lucrurile (și, mai abitir, ființele!), pupatul pare să dea… dependență! Da, daa! Că nu degeaba buzele au cea mai fină piele de pe toată suprafața corpului (fârtatele pork!, vorbulița lui Dinu Noi-ca, păltinișanul, tata lu’ Rafail, ilustrul duhovnic). Și au o rețea f. densă de neuroni re-ceptori. Când ne… țucăm, acești neuroni, dimpreunălea cu cei de pre limbă (pușkea!), trimit mesaje puternice spre tărtăcuță, către creier, mesaje de plăcere, natural, și emoții babane. Na, mmmai vrei ce-va?! Chit c-au trecut ele zilele (și nopțile) consacrate (alea cu valentini ciumeți & gorobeți-dragobeți), sezonul de acest gen e – pururea – verde! Măi stejar pletos și verzuliu… > Dan Bodnar din Suceava e poet. Și dacă e menestrel e doctor. Și dacă e vraci (în draci) e veterinar. Și dacă e veterinar are o soră. Baa două. Și Dan, spuneam, scriam, are o soră. Mare jurnalistă la Tmișvara. Brândușa Armeanca, Armeanca numită și renumită. Și?! Păi și amu această brândușă vestică e… cogea-mite directrice a Institutului Cultural Român din Budapesta. Pricepuși?! (Dumi)