Din calendarul popular

Dragobete

În societatea tradițională, fiecare categorie de vârstă își avea instituite anumite zile specifice. Ziua de 24 februarie, când biserica ortodoxă comemorează Aflarea Capului Sfântului Ioan, zi numită în popor și „cap de primăvară”, era înregistrată în calendarul popular ca fiind ziua lui Dragobete, o zi a îndrăgostiților, care-și are rădăcinile în straturile profunde ale civilizației carpatice.
 

Dragobete era și un patron al bunei dispoziții, zi în care tinerii de la sate se adunau la o casă pentru a petrece în limitele unei morale sănă-toase, băieții crezând că dacă nu vor merge de Dragobete să se întâlnească cu fetele, nu se vor mai căsători. Sărbătoarea prilejuia și închegarea unor relații trainice în vederea căsătoriilor, condițiile ce trebuiau îndeplinite pentru reușita momentului sărbă-toresc ofereau mai degrabă o atmosferă festivă, totul fiind întregit și de farmecul ma-nifestărilor desfășurate în hotarul așezărilor. În cazul în care vremea din această zi era prielnică, sărbătoarea nu se rezuma numai la petrecerea tinerilor la o casă anume, flăcăii și fetele, îmbrăcați în haine de sărbătoare, ieșeau în moșia satului respectiv, colindând pe dealuri, păduri și văi, și după caz, culegeau anumite plante sau flori timpurii. Când tinerii petreceau la Dragobete prin împrejurimile satelor, aceștia, în spiritul unei conduite deosebite, își făceau anumite jurăminte, unii dintre ei chiar „se în-frățeau”, jurându-și credință reciprocă. Fetele strângeau tămâioasă și viorele pe care le păstrau la icoane până la Sânziene, când le aruncau pe ape în speranța măritișului. Dacă întâmplător fragii erau înfloriți, florile acestora erau culese, tinerele folosindu-le în amestec cu rouă, când se spălau pe față pentru a căpăta un ten plăcut, totdeauna folosind și energia cuvântului: „Flori de fragă /Din ziua lui Dragobete, /Din luna lui Faur /La toată lumea să fiu dragă, /Urâciunea să dispară”. La sate se manifesta acum și un fel de înfruntare între fetele căutate și cele mai puțin îndrăgite de către flăcăi, care se acuzau că și-au făcut farmece speciale de dragoste sau de urâciune. Tot în a-ceastă zi, fetele și femeile tinere strângeau zăpada din a cărei apă rezultată prin topire își făceau rezerve cu care se spălau pe cap pentru a fi iubite mereu. Flăcăii mergeau în această zi la Dragobete și prin satele vecine, când se întâlneau cu tinerii de acolo, petrecând împreună. La întâlnirea cu fata iubită, băieții rosteau versurile: „Mândro, doi ochi ca tine, /Nu mai sunt în sat la mine /Așa negri, frumușei, /Ca cireșele de altoi, /Care-s coapte la răcoare, /De nu-s grăbite-n soare”. Dacă săr-bătoarea cădea înainte de Postul Mare, în fiecare sat se organiza câte o horă numită de obicei Strânsura de Dra-gobete. Fiind și fiul Babei Dochia, Dragobete era și un zeu sau un naș cosmic al păsărilor de pădure, acestea se adunau acum în stoluri pentru a se împerechea; și mai amintim că bătrânii țineau și ei această zi pentru ferirea de friguri și de alte boli. În creșterea biologică a omului, în fereastra de di-naintea căsătoriei, Dragobete umplea curgerea vremii tinereții cu fascinante clipe de neuitat care se imprimau pentru fiecare adânc în sufletul zburdalnic, lăsând amintiri plăcute pe tot parcursul vieții.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: