„La o primă vedere, avem cele mai mari șanse de a câștiga competiția și de a ne realiza astfel obiectivul. Cel mai dificil adversar din grupă cred că este reprezentativa țării gazdă, Chile, dar nici celelalte două echipe nu sunt de neglijat. Rugbiul namibian este unul de tradiție, naționala lor de seniori participând anul trecut la Campionatul Mondial din Franța, în timp ce reprezentativele Oceaniei pot furniza oricând surprize”, a precizat suceveanul Constantin Vlad din postura de director tehnic al Naționalei. Pentru a reuși promovarea în prima divizie, rugbiștii pregătiți de Eugen Apjock, Andrian Costache și Constantin Vlad sunt obligați să câștige atât cele 3 meciuri din prima fază, cât și o eventuală finală cu prima clasată în cealaltă grupă, acolo unde se vor confrunta Georgia, Uruguay, Jamaica și Coreea de Sud. România va debuta în competiție pe 15 aprilie contra Namibiei, urmând ca pe patru zile mai târziu să înfrunte formația Insulelor Cooks. Ultima etapă a grupelor este programată pe 23 aprilie, dată la care tricolorii vor întâlni naționala statului Chile. Iată desfășurătorul complet al meciurilor: Etapa I (15 aprilie) România – Namibia Chile – Insulele Cooks Georgia – Jamaica Uruguay – Coreea de Sud Etapa a II-a (19 aprilie) România – Insulele Cooks Chile – Namibia Georgia – Coreea de Sud Jamaica – Uruguay Etapa a III-a (23 aprilie) România – Chile Namibia – Insulele Cooks Georgia – Uruguay Coreea de Sud – Jamaica Finalele se vor disputa pe data de 27 aprilie. Aflați în plin program de pregătire a Campionatului Mondial, „stejăreii” vor efectua în perioada 8-18 februarie un cantonament centralizat la Snagov, perioadă în care vor disputa și două partide de verificare în compania formațiilor Dinamo București, pe data de 12, și Olimpia București, în ultima zi a stagiului. În vederile tehnicienilor români se află și doi rugbiști suceveni: Nicu Ignea și Sava Atudori. „Sunt doi jucători cu reale calități, dar din funcția de director tehnic al Naționalei nu mă pot lăsa dominat de sentimente. Fiecare va trebui să lupte pentru locul lui în lotul celor 26 de jucători pe care îi vom deplasa în Chile, acesta fiind și rolul acestor trialuri”, a explicat același Constantin Vlad.
Rugbi
Federația Internațională de Rugbi a anunțat adversarii Naționalei României la Campionatul Mondial U20, divizia secundă, din Chile. Astfel, tricolorii mici vor înfrunta, în perioada 15-27 aprilie, în cadrul grupei A, reprezentativele din Chile, Namibia și Insulele Cooks.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii