În lumea asta prost făcută…

(apropo de drepturile omului)
E om întreg. Încă. Și, în fine, la casa lui. Viața, la vremea din urmă, nu l-a scutit de zbucium și durere. Are mai bine de jumătate de veac etate. Și, la viața lui, a fost polițist. Mângâiere de suflețel?! Doar nevasta și fiica lui, care i-au ținut de cald, când îi era frig (ce de frig!). Și de sete, când ființa sa ostenită vârtos a fost pustiită, amarnic, de arsurile suferinței. A trecut prin ce-a trecut. Mă bucur, acu, să văz pe chipul său surâsul de om. Îmi spune că, socotind cu amănuntul, ar fi stat pe băncile școlilor urmate (de la Profesională, la Dreptul pe care-l isprăvește mintenaș), așaa, fo’ 32 de ani. Treizeci și doi de ani școală, ca să ce?!… Ca să aibă parte, astăzi – via oarba Justiție, stângace, vremelnică și pământeană –, de 14 procese în țară și alte vreo 25 (ai citit bine: douăzeci și cinci!!) la Curtea Europeană. Bag sama că așa ceva (ținător de-o proastă carte a recordurilor) nu-i de ici de colo…
 

Nu fac statuie nimănui (nici omul meu n-are nevoie), și cu-atât mai puțin m-aș erija în avocatul său, nu e treaba mea. Dar treaba noastră e că, atunci când un semen de-al tău pică, prost, în suferință, pedagogia creștină îndeamnă să fim, barem o idee, mai compasivi, mai empatici. Cu atâta amar de poveri (justițiare) în cârcă, te întrebi dacă omul ăsta (azi la Suceava, mâine la Botoșani, poimâne la Tg. Mureș, răspoimâne la… laaa… cu procesele lui) mai are vreme și de viața lui! Ce instanță din lume este îndrituită să ne văduvească de dreptul nostru natural: viața cea de toate zilele, cea dăruită, inalienabil, de generosul Părinte din ceruri?! Cum îi vom resti-tui personajului nostru zilele, orele, minutele sale de legitimă bucurie, convertite, parcă prin blestem, să-i devie tot atâtea pricini de amar și suferințe atroce?! Acum, după principiul lui Farfuridi, Mama Justiția a purces, punctual și unu-câte-unu, să-i dea, să-i restituie dreptate omului nostru, da’ anii petrecuți prin pușcărie, umilințele îndurate, cu ce preț mai pot fi plătite?! Cine are dreptul să-ți streseze nemilos familia, să-ți terfelească numele, reputația, să te împresoare nevolnic și să te hărțuiască perpetuu, până acolo că, într-o bună zi, ai putea, firi plăpânde cum suntem, claca ori da de-a binelea în primire!? Ce fel de justiție e… justiția aia (eufemistic vorbind) căreia îi trebuie 500 de zile să se dumirească, în fapt, că n-ai nicio vină!? Hîî?! Aud!? Omul sub vremi. Ticăloșite… Mircea Stoleriu, comisar (fost) la Poliția Sucevei, până mai ieri, s-a făcut, la viața lui, c-o pleașcă, c-un pocinog de detenție strâmbă de… 1120 de zile! Baa – spune împricinatul, au fost mai mult nopți, că la Jilava nu-i lumină naturală… Speța Stoleriu se cunoaște. Subiect gras, media, nemiloasă și senzațională, cum i-e felul, a procesat la greu, la vreme. Nu revenim, nu dăm cu parul, nu aruncăm cu piatra. Voim doar a face vorbire – acu la vremea când calendarele planetei închină o zi mondială drepturilor omului – despre cum imaginea noastră, a fiștecăruia, e bunul personal inalie-nabil, ce ne recomandă societății în chip adecvat ori anapoda… A fost un act de poliție politică, numai aici se putea petrece așa ceva…, oftează M.S. Ce-am pătimit eu nu se poate șterge nicio-dată. Nici moartea… Asta nu se poate uita. M-am simțit ca și cum mi-ar fi fost violată propria mamă, propria libertate. De acest sistem ticăloșit… Am fost umilit. Am acceptat injuriile, mizeriile venite chiar din partea cadrelor… – Ce visați noaptea? – Ei, noaptea mă visez că plutesc. Sunt în… exces de optimism! Eu n-am câștigat nimic în viața asta decât prin muncă și sacrificii. Asta am învățat de la tata, care a fost țăran… Da’ las că-ntr-o zi va fi soarele și pe ulița mea… – Ce (vă) mai doriți? – Nu vreau capul nimănui! Vreau aflarea adevărului, ca nepoților mei să nu le fie rușine de mine!… În pomul care face roade dai cu piatra! Eu mi-am făcut datoria, din toate punctele de vedere. Dacă ar fi existat dovezi de vinovăție irefutabile, nu m-ar mai fi achitat nimeni… Câtă vreme vei fi fericit… Culmea! Nu mi-a făcut nimic omul ăsta. Niciun fel de serviciu, nici nu ne-am cunoscut înainte. Da-mi place la el să admir dârzenia investită în a-și apăra acuza, în a-și afla și pune la loc de cinste nevinovăția sa, în a se restitui societății. Când mi-a povestit că 90 (nouăzeci) la sută din galeria de amici, după arestarea sa, au spălat putina – am înlemnit frumos!? Ăsta-i omul, fire nevolnică, slabă, pieritoare. Spune filosoful de-acu niște miișoare de ani: Câtă vreme vei fi fericit (puternic, bogat…), vei avea mulți prieteni. Mircea Stoleriu a îndurat-o pe pielea lui. Halal prieteșug! În lumea asta prost făcută, rahații f…t în loc să pută, iar fu…cioșii consacrați, nu pot să f…ă de căcați… Ce să mai adaugi la vorba Păstorelului (ilustrul avocat și fârtate al Ionelului), el însuși îmbrâncit de sortă și omeneasca prostie prin beciurile pușcăriei politice. Sigur, cauza procesată astăzi e treabă de lungime, profunzime și complexitate. Nu acesta a fost obiectul muncii noastre. Ne-a interesat, mai abitir, subiectul: omul de lângă noi (omul sub vremi, vorba cronicarelui Miron Costin, de pre unde și este născut colonelul nostru… răspopit, sat Miron Costin, undeva pe lângă Roman). Omul din carne și oase, supus vitregiilor de tot soiul. Cine are urechi de auzit și ochișori de văzut – apoi, să auză, să vază. Dar câtă vreme măria sa arbitru omnipotent (mama Justiția, cum ar veni) e încă frumușel ferecată la ochi, nu ne mai miră nimic… Și totuși… PEREAT MUNDUS, fiat Justiția! Ei, aș! Crape lumea (lume-lume, soro…), da’ barem dreptate să mai hie… Pe-pe lumea asta cu iz frumușel și pestilențial. P.S. Pe birou, după discuția noastră, M.S. mi-a lăsat o misivă tare simpatică. O reproduc cu șăgălnicia-mi știută: Consider că este o „artă” de excepție pentru un literat care și-a propus să transfigureze în priză drepturile fundamentale ale Omului care la loc de frunte a consacrat DREPTUL LA LIBERTATE ȘI ECHITATE. Într-o lume zbuciumată în care prioritățile sunt mai mult subiective, gestul unui „artist” al cuvântului de a se dedica pentru promovarea Drepturilor Omului este mai mult decât lăudabil, chiar un gest de CURAJ. Dacă s-a ajuns în situația ca promovarea Drepturilor Omului să fie obiectul de lucru al artistului, înseamnă că situația este… limită, iar problema – cronică… Împărtășim, împărtășim. Vaai… Gracias! (D.B.) A notat amical, DUMI BRAD

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: