> Ce făcui sâmbătă?! Hmm, faină trebușoară; unu, le-be-de-le! Da’, lebedele siberiene (până la vreo 10), monumente minione de frumusețe gracilă și gingășie duioasă, au apărutără, iară, pe știoalnele Fălticenilor! Eu le-am admirat, sâmbătă, pe dreapta (cum ieși din Fălticeni, spre SeVe); au pe stânga (cum urci în târg), chiar pe lângă drum. Oprește și te boldește. Ș-ai să vezi cum cana se lipește, și iarba… Apoi, tot sâmbătă, post meridiem, îl convocai pe vărul meu… primar ș-am învelit de promoroacă și de lapeni, de șoldanii-rozători, ultoanele (meri) puse în primăvară, asta fă-cui… aa, și cine naiba o mai văzut, iepure mergând călare și studentă fată, ăă, vremea bunicii… Iară sara, sara pe deal…ul universitar, tot sâmbătă – o nebunie! Anca Parghel în show la Auditorium. Bestial, ă! Sala (ceva fost de…, da’ acum cosmetizat, cu estetică elevată și de gust, cu bănet la greu, de biciul începu să pocnească…), vreo 200 de nebuni frumoși ai micului, marelui jazz. Anca (de extracție elevat gitană ot Câmpulung, fostă profă de pian la Liceul de Artă), acompaniată de trioul ieșean Popovici (pian, saxofon, tobe) & coconul din dotare, Ciprian, la contabas (la scroafă, așa porecleam instrumentul când eram chiștoc). Comme il faut! Două ceasuri și mai bine a fost desfătare, bucurie și nebunie. Muzichie fistichie de soi cu Anca, slobodă și tujur academică… ce și-a făcut de cap. Și de ciolane. Și de (la) inimioară. A zis, măiestru, de, din toate: jazz… jazz, populară… popular-stilizată (reminiscențe și… nostalgia cântatului pe la nunți, odinioară?!), voce strong și pian, așijderea, puternice, ba a atacat, mai nou (v. și videoclipul de mare succes) admirabile pasagii flamenco, hotărât că un registru stilistic ce-i pică mănușă. De catifea?! Ce mai, Anca e Anca. Și talentul ei voios și… puturos (la modul nobil) și vivacitatea ei ne-stăpânită, și luxurianța țipu-riturilor… exotice, extravagante și… șii… Ș-atunci, la urmă, dupe ce ne-am țucat, m-am dus naibii acasă, singur, și m-am gândit la ce mi-a spus femeia asta, o femeie: Uite băă, am ajuns să uităm că o mare și importantă parte a vieții e alcătuită din emoțiile pe care le trezesc în noi freziile, privighetorile, amurgurile, viața, moartea, destinul… Și Anca PARGHEL! Gracias! > Ș-apoi, și mai la deal și mai la vale, am tras un plâns ș-un râs, pe cinste. Cum de ce?! Uite de ce… Pen’că așa m-au povățuit doctorii mei de suflet (din ăștia cam lipsă prin România și prin lume), așa m-au crescut, așa mă aveți, altul mama nu mai… de râsu lumii… Râsul are virtuți meditative și virtuți medicinale. El modifică evident biochimia omului; modifică undele cerebrale, modifică inteligența – omul de-vine mai inteligent. Acele părți ale intelectului care au stat în adormire, brusc se trezesc. Râsul ajunge până în cele mai intime zone ale creierului, ale inimii. Omul care râde nu poate face infarct. Omul care râde nu se sinucide… E cert că râsul te eliberează de convenții, de impuritățile trecutului, îți dă o nouă perspectivă a vieții. Te face mai viu și mai radios, mai creativ. Chiar și medicina recunoaște că râsul este unul dintre leacurile cele mai pătrunzătoare cu care natura l-a înzestrat pe om. Dacă poți râde când ești bolnav, îți vei recăpăta mai curând sănătatea. Dacă nu poți râde, chiar dacă ești sănătos, mai devreme sau mai târziu îți vei pierde sănătatea și te vei îmbol-năvi. Râsul aduce la suprafață energie din sursa interi-oară a omului. Energia începe să circule însoțind râsul ca o umbră… într-o zi nu te vei mai ridica din pat dimineața. Într-o zi, lăptăreasa va bate la ușă, soția va sforăi, dar tu nu vei mai fi acolo. Într-o zi va veni moartea. Înainte să te doboare, râzi cât poți, cât mai ai timp să râzi cu poftă. Și observă întregul caraghioslâc: începe o zi identică, ai făcut aceleași lucruri iar și iar, toată viața… Probabil că Dumnezeu se prăpădește de râs, de veacuri, de o eternitate, observând ridicolul lumii. Oamenii pe care i-a creat și toate absurditățile – o adevărată comedie. Cu siguranță râde… Încercați! Începeți și sfârșiți ziua râzând și veți vedea cum, încet, încet, între cele două va apărea din ce în ce mai mult râs. Și, cu cât vei deveni mai mult râs, cu atât vei deveni mai religios… La treabă – du-gle-șu-lee! (DUMI)
N-am mers la vot! Cum de ce?! Pt. c-am vrut să merg, da, da’ nu mi-am mai găsit bolentinul!? Am cotrobăit peste tot, am fost și la serviciu – nimic!? Aș fi vrut să-mi pui parafa pe nominal și… șii să-l mai votez pe Cătălin Nechifor, deși nu înghit pesede-ul! Pe Nechifor, baremi din două pricini: unu, pt. că l-am văzut și ascultat, la Călinești, într-o tabără cu pictori francezi, mânuind la o limbă franceză impecabilă; și doi, amărât eu și ciufulit, odată, m-a cules de pe drum de la ocazie, în Dacia lui albă… Atât! Asta a fost duminică…
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
Comentarii