Hombre, nu da fuguța…

Toată toamna am păpat-am crăpat la struguri. La greu! Ăia din Vrancea (și porecliți cam fistichiu Hamburg) m-au dat pe spate. Și pe toate părțile. Cu roțile-n sus. Acu, iarna (să spunem) mânc, ronțăi la sâmburi de bostan, de mă… sparg. Duminică, am cheltuit, constant-compact-coerent, exact două ceasuri. Fără oprire. Cum de ce?! Pt. că, pen’că… spune filosoful din Rășinari: fericirea e s-o apuci, așaa, în dorul leii și în susul râului-pârâului și să spargi semințe. Ca bagabonții… Hii!

 

Tudor Gheorghe, mustăciosul trubadur (și cobza lui) – ți-am mai spus – vine la Suceava pe 11 decembrie; 500 de mii biletul. Da’ eu vreau să-ți spui de Hrușcă Fănică din Ieudul Maramureșului, care vine iar pe la noi, în concert baban, în fața Casei de Cultură. Și nu numai atât: el își va serba ziua onomastică la-laa-laaa… Liceul Pedagogic (Colegiul Eminescu de-acum), în sala de mese (ca să încapă popor), unde va și cânta fest la colinde. Fiți pe-aproapelea pe la Sf. Ștefan… > Da’ până acolo, mâne-poimâine e Voltaj la Casă (de fapt, în față; și… partinic)… > Ajung acăsucă, vineri după masă. Pe clanța ușii, un prospect mișto (și electoral). Mă deranjează, nu mă deranjează. E taica Stolo! Mi-e drag, nu mi-e drag. Mi-e egal. Îmi place doar că seamănă cu Constantin Severin, artistul nostru complex, inginerul, ziaristul pocăit. Da’ și acilea, ca totdeauna, vorba zicătoarei: Cine-a pus c..at pe clanță?! > D’aia mie-mi place cel mai mult ce spune un mistic medieval, Meister Eckhart: Noi trebuie să deținem lucrurile mai curând ca și cum le-am fi primit cu împrumut, nu în posesie, fie acestea trupul sau sufletul, simțurile, puterile, avutul sau onoarea, prietenii, rudele, casa, curtea sau alte lucruri… Românul isteț a zis-o mai simplu: patru scânduri și un cui, asta-i toat-averea lui… > Așa că, hombre, nu da fuguța spre măriri! Nici spre agonisire de biștari. Că uite ce spune unul mintos de tot în lucrarea De la medicină la meditație, Ed. Ram, pag. 136, 137: …toată viața încerci să câștigi bani gândindu-te că, într-o zi, când îi vei avea, vei duce o viață liniștită. Dar ai fost încordat toată viața – tensiunea a devenit propria ta disciplină – iar la sfârșitul vieții, când ai adunat toate paralele pe care ți le-ai dorit, nu te mai poți relaxa, odihni. Întreaga viață organizată în jurul tensiunii, neliniștii și grijilor nu te va lăsa să te relaxezi. Deci, nu ești un câștigător, ci un învins. Îți pierzi pofta, îți distrugi sănă-tatea, îți distrugi sensibilitatea, simțurile. Îți distrugi simțul frumosului, pentru că nu ai timp pentru acele lucruri care nu produc bani… Și mai dăparte… Alergi după biștari – cine să mai aibă timp să privească trandafirii, să se uite la pasărea în zbor, să contemple frumusețea ființei umane? Amâni toate aceste lucruri pentru ca, într-o zi, să te poți relaxa și bucura. Dar când ajungi să ai totul, ai devenit un fel de persoană disciplinată care este oarbă în fața trandafirilor, oarbă în fața frumuseții, care nu se poate bucura de muzică, nu înțelege dansul, poezia, care se preocupă numai de… euro!? Dar acei euro nu oferă nicio satisfacție… Condiția lui (agonisitorului de parale) este într-adevăr de plâns. El nu s-a gândit niciodată la implicații, nu s-a gândit la efectele secundare, la ceea ce va pierde câștigând bani. Nu s-a gândit că va pierde tot ceea ce l-ar putea face fericit pur și simplu, pentru că a dat la o parte toate acele lucruri… La sfârșit descoperă că inima lui este moartă, iar viața lipsită de sens… Într-un fel, cel mai bogat om din lume este cel mai sărac. A fi bogat, nu sărac, este o mare artă. Există oameni săraci care, veți constata, sunt imens de bogați. Ei nu au nimic, dar sunt bogați. Bogăția lor nu constă în lucruri, ci în ființa lor, în experiența lor multi-dimensională. Și există oameni bogați care au de toate, dar sunt săraci și goi, și pustii. În interiorul lor nu se află decât un cimitir… Vae victis! De-aci cuvântul victimă. Vai de cei învinși, clamau străbuneii noștri cam latini. Ce nepoței, azi, ne fac halal de mizerii & măgării. Frățânești… (Dumi)