Postul Crăciunului

Calendarul popular a constituit una din temele esențiale ale mitologiei, totodată jucând și un rol deosebit în viața religioasă, odată cu apariția creștinismului, de fapt apar-ținând unui așa-zis creștinism cosmic de factură populară. Riturile și ceremoniile cu date fixe sau mobile nu căpătau sensuri magice decât în raport cu ciclurile solare sau lunare care se intersectau cu regula-ritate și cu evenimentele sacre ale calendarului bisericesc. Corespondența între ciclurile profane cu cele religioase era vizibilă mai ales în perioada posturilor de peste an, când se manifestau reguli precise pentru reglarea vieții societății tradiționale.

 

Postul Crăciunului este o perioadă calendaristică de 40 de zile (14 noiembrie – 24 decembrie), marcată de peni-tență și interdicții culinare, mai puțin sever din punct de vedere al distracțiilor decât alte perioade de acest gen (acum începeau șezătorile de toamnă-iarnă). Postul era o perioadă de înfrânare de la toate, pentru ca omul să nu mănânce orice, să nu se distre-ze abuziv, întrucât „prin post, cu rugăciune și cu fapte bune se capătă împărăția cerului”, postul prelungind zilele omu-lui. Postul Crăciunului crea o anumită stare de curățenie fizică și spirituală la nivelul fiecărui individ, precum și în cadrul locuinței și al gospo-dăriei, fiind marcat și de preo-cuparea fiecărei familii pentru o alimentație deosebită decât cea anterioară. Întotdeauna au fost scutiți de post cei care călătoreau, copiii și cei bol-navi: „…postul bolnavilor și rugăciunea bețivilor nimeni nu le ia în seamă”. În societa-tea tradițională se zicea că, în Postul Crăciunului, e bine să te abții de la orice fel de plă-cere și că „numai a cânta din fluier nu e păcat”, dat fiind că acum încep repetițiile pentru sărbătorile de iarnă. Pe toată durata acestei pe-rioade se crea și se manifesta o atmosferă de bună înțelegere între oameni, atât în cadrul restrâns al familiei, cât și al întregii obști sătești, totul pe-trecându-se prin împăcare și înțelegere. Postul Crăciunului oferea așadar și ocazii de în-tâlniri și de petreceri specifice (în cadrul șezătorilor se fă-ceau schimburi de opinii, ti-nerii cunoscându-se în vede-rea căsătoriei, tot aici se învă-țau cântece, colinde etc.). În societatea tradițională, Postul Crăciunului era prefațat de trei zile: Ajunul, Lăsatul Secului și Spolocania, o punte de zile faste ce pregăteau tre-cerea spre ciclul de așteptare a marelui eveniment al crești-nătății – Nașterea lui Iisus. Lăsatul Secului consta într-o petrecere nocturnă, cu mâncare și băutură din belșug, atmosfera satului fiind puri-ficată în plină noapte prin zgomote și împușcături, totul manifestându-se conform specificului acestui moment. Spolocania era ziua ce urma ospățului nocturn și prima zi de post, când lumea mânca numai varză murată și azimă nedospită, coaptă pe plită sau în vatră, acum se spălau toate blidele cu leșie, chiar și ușile și dulapurile erau curățate, dar se beau și băuturi alcoolice, pentru ca lumea „să-și curețe stomacul de frupt”. În unele sate, femeile beau și ele la crâșma satului „pentru ca să le crească cânepa mare”, iar apa rezultată de la spălarea vaselor se strângea, fiind apoi folosită drept medicament pentru năjitul vitelor (infla-marea și umflarea ugerului), lichidul fiind bun și pentru albeața animalelor. Se mai performau și rituri de fertilitate pentru pământ și de fecunditate pentru ani-malele din gospodărie. În perioada Postului Cră-ciunului, calendarul popular cuprinde sărbători importante (Filipii de toamnă, Ovidenia, Sf. Andrei, Sf. Nicolae, Nicoa-ră, Bubatul, Ignatul), zile spe-cifice unui ciclu de înnoire magică și simbolică a tim-pului îmbătrânit și degradat, sărbători ce marcau un enigmatic sezon ce aparținea sfâr-șitului anului calendaristic.