Universitatea Cluj și Pandurii Târgu Jiu au încheiat la egalitate, 1-1, în prima etapă a Ligii I, într-un meci care a consemnat revenirea oficială pe prima scenă fotbalistică a echipei clujene. Oaspeții au deschis scorul prin Djakpa, în minutul 9, când jucătorul Pandurilor a transformat o lovitură liberă de la 25 de metri, însă până la pauză egalitatea avea să fie restabilită. Goga a adus primul punct pentru U Cluj, înscriind în minutul 44 cu un șut în forță de la 12 metri, după o acțiune a lui Radu Sabo.
La finalul meciului, antrenorul nou-promovatei U Cluj, Adrian Falub, s-a declarat nemulțumit de rezultat, apreciind că elevii săi puteau câștiga partida. „1-1 nu este un rezultat echitabil, pentru că puteam să câștigăm meciul. Deși nu am jucat strălucit și am avut probleme la construcție, ne-am creat multe situații de gol. Astăzi am avut trac, multe emoții, dar odată cu trecerea meciurilor, sper să căpătăm experiență și să obținem mai mult decât azi. La gol a fost o greșeală colectivă, nu pot să-l acuz doar pe Martin Tudor”, a spus Falub. Considerat vinovat pentru golul marcat de Djapka, portarul Martin Tudor a afirmat că Universitatea Cluj a fost lipsită de șansă. „Ne doream foarte mult victoria, dar am fost lipsiți de șansă. Cred că am fost mai buni decât Pandurii. Ca la orice gol, te gândești că ai o parte din vină, dar am văzut mingea târziu la lovitura liberă a lui Djapka”, a afirmat fostul stelist. Gloria Buzău – Dinamo București 1 – 2 Un stadion plin cu steliști și o echipă dispusă să sacrifice și ultima picătură de energie nu a fost suficient pentru ca Dinamo să cedeze măcar un punct încă din prima etapă a noului sezon. Veniți după o înfrângere în Supercupă, care le-a mai scurtat lesa, “câinii” au tras cu dinții de cele trei puncte la Buzău. În cele din urmă, echipa antrenată de Mircea Rednic a învins cu scorul de 2-1, însă este departe de pretențiile anunțate cu portavocea de investitori. Mai întâi, Gloria Buzau a deschis scorul prin Ioviță, la jumătatea primei reprize, dar a fost egalată până la pauză printr-un șut de la distanță al lui Adrian Cristea. La numai un minut după deschiderea scorului de către Gloria Buzău, un grup de aproximativ 30 de suporteri ai lui Dinamo s-au bătut între ei și au încercat apoi să spargă cordonul forțelor de ordine, însă, după câteva bastoane împărțite-n stânga și-n dreapta, spiritele s-au potolit. La patru minute de la reluarea meciului, Claudiu Niculescu le-a servit buzoienilor specialitate casei, un gol din lovitură liberă, care a adus cele trei puncte în “Ștefan cel Mare”. Nici intrarea antrenorilor nu a adus egalarea pentru gazde, mai ales că organizatorii își puseseră mari speranțe în secundul Bunică. În programul de meci, Lobonț era avertizat în rime: “Tu, portar de mare clasă/Cu reflexe de pisică/Pentru a toarce, vezi că-n plasă/Ai un ghem de la Bunică”. Mai aproape de gol și de cei 2000 de euro promiși de Becali a fost Guriță, însă penaltiul cerut i-a fost refuzat – corect – de arbitru pe finalul meciului. Politehnica Știința Timișoara – Poli Iași 3 – 1 Rămasă fără palmares, culori sau titulatura de bază, Politehnica lui Marian Iancu a început în forță noua ediție de campionat, cu o victorie clară, 3-1 cu Politehnica Iași. Fără mari vedete în primul unsprezece și cu un tehnician profesionist, Politehnica Timișoara a arătat duminică seara, în disputa cu surata din Iași, că este dispusă să muncească mult mai mult în actualul sezon pentru îndeplinirea obiectivelor. Doar de cinci minute au avut nevoie gazdele pentru a deschide scorul, Pleșan reușind să puncteze pentru 1-0 cu un șut plasat din interiorul careului mare. După ceva mai mult de jumătate de oră de joc, gazdele au o nouă acțiune decisivă și, după ce aripile Abiodun și Karamian trimit o serie de centrări periculoase prin careul ieșean, armeanul îl găsește pe Gigel Bucur cu un șut centrare pe jos și fostul atacant al Sportului Studențesc a îndeplinit o simplă formalitate pentru 2-0. 3-0 s-a făcut în minutul 54 când același Gigel Bucur a punctat cu un șut plasat după o acțiune a lui Abiodun continuată de Pleșan, iar cum din minutul 59 ieșenii au rămas în 10 (eliminat direct Radu Ciobanu pentru un fault în postura de ultim apărător), ultimele 30 de minute practic nu au mai contat. În minutul 85, Sfârlea a marcat golul de onoare al oaspeților cu un șut superb din colțul lung, dar până la urmă Poli Timișoara a învins pe Poli Iași cu 3-1, poate aceeași diferență ca și cea dintre bugetele celor două echipe.




























Comentarii