“Ultimul tren” pentru eurostructura româno-ucraineano-moldoveană

Județul Suceava trage un semnal de alarmă privind riscul de a pierde finanțări europene pentru proiectele de bună vecinătate din cadrul Euroregiunii „Prutul se Sus”
 

Astăzi, la Cernăuți, se va întâlni Comisia de lucru a Euroregiunii „Prutul de Sus” pe probleme de economie, infrastructură și turism. Este prima ședință lucrativă din acest an, în cadrul discuțiilor fiind abordate aspecte referitoare la obiectivele organismului pentru următorul an. Printre acestea se număr realizarea câtorva proiecte în parteneriat între regiunile componente, respectiv județele Suceava și Botoșani din România, regiunile Cernăuți și Ivano-Frankovsk din Ucraina și raioanele și municipiile Bălți, Edineț, Glodeni, Briceni, Rîșcani, Ocnița și Sîngerei din Republica Moldova. La dezbateri vor lua parte reprezentanții administrațiilor publice respective, invitați fiind consulii generali al României la Cernăuți, Romeo Săndulescu și al Ucrainei la Suceava, Sergy Nikfhych. „Sperăm ca această primă ședință lucrativă să aibă și rezultate. Până în prezent. au fost întocmite doar proiecte punctuale, între România și Ucraina sau între România și Republica Moldova, neobținându-se finanțări pentru proiecte care să aibă în vedere eruostructura româno-ucrainea-no-moldoveană. Vom trage un semnal de alarmă, întrucât, începând cu anul 2008, în cadrul Programului european de vecinătate, vor fi disponi-bile finanțări foarte importan-te, iar dacă nu ne mișcăm suficient de repede, vom rămâne fără bani și, evident, fără dezvoltare durabilă a celor trei state”, a precizat ieri, într-o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean, Cătălin Nechifor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: