Primul bilanț al „Regelui“

Pe 24 februarie 1987, un puști marca un gol de senzație în poarta lui Dinamo Kiev și aducea Stelei o binemeritată și istorică Supercupă a Europei. Era debutul machidonului în tricoul echipei din Ghencea. Și ce debut! Un meci, un super-gol și un trofeu european absolut.

 

Anii au trecut și au schimbat multe. Firele de păr alb au apărut, la fel de numeroase ca și golurile marcate în poarta celor mai mari echipe din lume. Pe 30 iunie 2007, „prin-țul” metamorfozat între timp în „Rege” debuta din nou la Steaua. De această dată, pe banca tehnică a echipei sale de suflet. Dar ce diferență! Locul dârjilor ucraineni avea să fie luat de o echipă de mâ-na a doua, Apoel Nicosia. Sco-rul, unul dezastruos și deloc promițător: înfrângere cu 2-1. Singura scuză – a fost doar un amical. Ziua Statelor Unite avea însă să aducă o nouă în-frângere a „Regelui”, un 3-2 în fața unor necunoscuți. E-chipa austriacă SV Reid. Nu este o grupare din Auschwitz, dar diferența nu ar fi prea mare. Aceeași scuză – este doar un amical. Al treilea meci a a-dus, în sfârșit victoria. Adver-sar, FK Vilnius. Prea puțin insă. Trei meciuri, două înfrân-geri și o victorie. Să fie oare un semn?! Poate că nu ar fi dacă nu s-ar lua în calcul tre-cutul acestui „Rege”! Să re-memorăm împreună! Prima încercare de a fi antrenor a lui Hagi a fost la echipa naționa-lă în 2001, unde a deținut postul timp de cinci luni. Pa-tru meciuri – o singură vic-torie, două egaluri și o înfrân-gere. Și, mai grav, pierderea primei calificări după un deceniu de glorie. Jucătorii au plâns, fanii au plâns, „Rege-le” a fost detronat. Mulți au aruncat vina în brațele lui Mircea Sandu. Un antrenor neexperimentat nu avea ce căuta pe banca națio-nalei. Să zicem că așa a fost. Continuăm periplul. În iunie 2003, Gică și-a încercat noro-cul la echipa turcă Bursaspor. Scenariul părea perfect: un fost mare fotbalist începe ca antrenor de jos, la o echipă mică, fără pretenții, neexis-tând astfel amenințarea unei eventuale presiuni. „Regele” însă nu a reușit mai nimic și tot după cinci luni a fost de-mis. În luna martie a anului 2004, a decis să revină la Ga-latasaray. A reușit să nu fie dat afară timp de un an de zile, dar nemulțumirile baș-canilor și-au spus cuvântul. Hagi avea să demisioneze, după ce a câștigat o Cupă a Turciei. Nu a fost însă de a-juns, parcursul din campio-nat fiind catastrofal. Dacă ar fi fost jucător de baseball, „Regelui” i s-ar fi strigat deja „Strike 3! You’re out!”. Ma-rian Iancu însă l-a convins să semneze cu Poli Timișoara. Aceeași Mărie, cu altă pălă-rie! Și-a dat din nou demisia, după ce s-a văzut huiduit de fanii care cândva îi strigau numele cu lacrimi de bucurie în ochi. Coroana „Regelui” în-cepea să își piardă din stră-lucire. Zeița Fortuna se pare însă că s-a uitat la Mondialul din 1994. În plin război cu galeria roș-albastră, un alt machidon a gândit că singura soluție este aducerea unui simbol la club. Un nou scenariu ideal: „Regele” revine în Ghencea care l-a iubit și care încă îl iu-bește. „Regele” își dă ultimul examen. „Regele” se află față în față cu momentul adevă-rului. Cei răbdători sau naivi au exultat. Ceilalți însă au primit vestea ca pe una proas-tă. Evident, au existat și per-soane oarecum indiferente sau resemnate care au mers pe ideea „am scăpat de dracu’ și am dat de tac-su”. Cum-ne-cum, fanii roș-albaștrilor aș-teptau să vadă noua Steaua. Steaua „Regelui”. Începutul este dezastruos, însă conti-nuarea poate fi și mai și. Hagi nu trebuie să se su-pere. A fost un mare fotbalist însă antrenoratul nu i se po-trivește întocmai ca o mănu-șă. Explicația este simplă! Într-adevăr, „Regele” a avut profesori de marcă, a avut de la cine învăța, atât la Steaua, la Brescia sau la Galatasaray, cât și, mai ales, la Real Ma-drid sau Barcelona. Nu de dascăli a dus lipsă. Problema a fost alta. Hagi nu a fost ju-cătorul care să asculte și, drept urmare, să asimileze învăță-turile și indicațiile tehnico-tactice „predate”. Hagi a fost, pur și simplu, un jucător de geniu. Un jucător căruia nu trebuia decât să îi spui: „Bă-iete, du-te pe teren și fă tu ce știi mai bine!”. Concluzia – „Regele” nu este deștept în ceea ce privește fotbalul, ci mai degrabă inteligent. Ca antrenor însă, știința este cea care primează. O știință pe care machidonul, din păcate, nu o are. O știință pe care o au însă foștii fotbaliști mun-citori precum Boloni, Dorinel Munteanu, Mircea Rednic, Ioan Andone sau Mircea Lu-cescu. Poate chiar și irascibi-lul Pițurcă. O știință asimi-lată de aceștia din practică și învățată de celebrii „directori tehnici”, precum Van Gaal sau Mourinho, din cărți, din teo-rie. „Regele” trebuie să reali-zeze acest aspect. Exemple au mai fost. Pele, Eusebio, Ga-rincha, Maradona și mulți alții. Până când Hagi va înțelege însă că geniile nu pot fi „dresate”, steliștii vor trebui să se mulțumească cu ce au și să aștepte. Din păcate, vine dubla cu Zaglebie…