„S-a realizat o instruire zonală la Iași cu medicii de familie și urmează ca ministrul Sănătății să-i cheme pentru o serie de discuții pe președinții caselor de asigurări de sănătate”, a precizat aceasta. Se așteaptă, de asemenea, și criteriile după care vor fi selectate laboratoarele din județ care vor efectua gratuit aceste analize. „După ce criteriile vor fi anunțate, va trebui să vedem care din laboratoarele ce au contracte cu CAS le îndeplinesc. Decontarea analizelor se va face prin CAS, de aceea laboratoarele respective trebuie să aibă contracte cu noi”, precizează Anda Sălăgean. Cei 288 medicii de familie din județul Suceava vor primi lista cu laboratoarele ce vor face analizele, pe care o vor pune la dispoziția pacienților, urmând ca aceștia să aleagă laboratorul. Programul de Evaluare a Stării de Sănătate a Populației României a fost lansat în noiembrie trecut și va începe la 1 iulie. Potrivit ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu, până la sfârșitul anului își vor face analizele obligatorii circa 11 milioane de români. Cetățenii vor beneficia gratuit de o consultație clinică și un set gratuit de analize reprezentative care să ajute la depistarea unor eventuale boli. Dacă boala nu este încă instalată, analizele respective vor fi folosite pentru a evalua riscul ca un anume pacient să dezvolte afecțiuni cardiace, hepatice, renale, diabet etc. Ministrul a apreciat că medi-cii de familie vor avea mai mult de lucru, fiecare doctor având de consultat cu șapte pacienți mai mult decât în prezent, dar pentru această activitate vor fi plătiți supli-mentar. Programul are ca scop crearea unei imagini asupra stării de sănătate a românilor.
În cadrul programului MS
CAS estimează că peste 700.000 de suceveni, asigurați și neasigurați, vor trebui să-și efectueze setul de analize medicale în cadrul Programului de evaluare a stării de sănătate a populației, desfășurat de Ministerul Sănătății. Potrivit purtătorului de cuvânt al CAS Suceava, Anda Sălăgean, se așteaptă să apară reglementările referitoare la acest program.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii