Biroul Permanent Teritorial Suceava al PNL a decis, la 1 iunie, să-l excludă din partid pe Daniel Cadariu. Președintele organizației, dl Ion Lungu, a spus că acesta a avut abateri repetate și că a adus atingere imaginii partidului. Potrivit dlui Lungu, dl Cadariu s-a asociat cu cei de la PLD în zona Gura Humorului, în campania electorală pentru referendum. Dl Daniel Cadariu a declarat că intenționează să atace în contencios administrativ hotărârea CJ Suceava de încetare a mandatului său de consilier județean. El a spus că nu i s-a comunicat până în prezent nici măcar decizia PNL Suceava prin care a fost exclus din partid și că nu au fost epuizate căile de atac. Dl Cadariu a arătat că dorește să vadă motivele pentru care a fost exclus din partid și, dacă acestea sunt „puerile” și nu au susținere practică, va contesta excluderea. El a mai spus că, în condițiile în care nu i s-a comunicat hotărârea de excludere din partid, i se pare anormal să fie înștiințat întâi Consiliul Județean de ex-cludere și el nu. „Aștept ca hotărârea de Consiliu Județean să-mi fie adusă la cunoștință potrivit prevederilor legale, apoi decid. E posibil să o atac în contencios, măcar pentru chestiuni de bun-simț, că aș fi putut fi informat înainte”, a spus dl Cadariu. Fostul consilier județean nu a participat la ședința de CJ în care s-a constatat încetarea mandatului de ales.
Fostul lider al consilierilor județeni liberali suceveni, expertul guvernamental Daniel Cadariu, care a fost exclus din partid în urmă cu două săptămâni pentru că s-a asociat cu PLD în campania pentru referendum, și-a pierdut, marți, și mandatul de consilier județean. La propunerea PNL Suceava, plenul CJ Suceava a constatat, marți, încetarea mandatului consilierului județean Daniel Cadariu. Pentru constatarea încetării mandatului au votat 29 de consilieri județeni, împotrivă fiind cinci voturi. Consilierii județeni s-au pronunțat prin vot secret, iar numărul de voturi în favoarea menținerii dlui Daniel Cadariu în funcție, coincide cu numărul consilierilor județeni PD.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii