Restul notițelor, probabil pagini întregi, sunt detalii. Detalii care l-au făcut să-i convoace pe Contra sau Roșu, jucători considerați de mulți “specialiști” terminați, să joace cu Bănel Nicoliță titular, să-l inventeze pe Dorel Stoica și alte asemenea “tâmpenii”. Detalii care ne-au ajutat să câștigăm și să trecem pe primul loc în grupă. Pițurcă a dovedit tuturor celor care vor să vadă realitatea că a construit ceva. Un grup puternic. O formație care ne poate duce, din nou, după atâția ani de absență, la un turneu final. O echipă care, deși are în componență câțiva fotbaliști de superclasă (Chivu, Lobonț, Mutu), nu depinde exclusiv de niciunul dintre ei. Ce mai, putem spune fără să ne fie frică de ridicol că suntem buni. Știu că sunt și cârcotași care vor spune “lasă, că n-am bătut Brazilia”. Corect. Dar nu-i așa că este bine atunci când poți considera a fi normală o victorie în deplasare obținută în fața Sloveniei?
Șase puncte. Astfel scria pe caietul lui Pițurcă în dreptul dublei cu Slovenia. Sigur că mai erau și alte însemnări, dar, la final, nu ca o concluzie, ci ca un obiectiv de atins, scria 6 p. La ora la care scriu materialul avem luate trei și probabil naționala va fi câștigat și la Timișoara, deci suntem în grafic.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii