Vom fi electroni fără nucleu…

De acum înainte – povestește Teodor Baconsky, un june f. cultivat și… diplomat –, voi plăti, printr-un judicios pesimism, adevărul că, pe durata vieții mele, nu voi apuca să văd o altă Românie. Voi vedea blocuri-turn, fabrici, mașini de lux, reședințe somptuoase și ghetouri mizere. Vor continua să apară sute de ziare, televiziuni-ciupercă și cărți lansate la târg. Forma practicilor sociale va fi tot mai asemănătoare cu aceea recomandată de Bruxelles. Oamenii vor face vacanțe în străinătate și își vor plăti ratele pentru casele noi unde au reușit să se mute, precum occidentalii din anii ’60. Sub guvernări de vertiginoasă mediocritate, viața noastră de consumatori va fi din ce în ce mai groasă. Democrația, golită de înțeles și efect, va funcționa confuz, la marginea atenției publice. Nimeni nu se va simți parte a unei comunități naționale, sudate, printr-un credo. Vom fi electroni fără nucleu. Fire de praf în parcarea unui mall. Poate că dezagregarea noastră morală va reflecta fidel însăși decadența Europei, unde lipsa identității spirituale se resimte deja cu patetismul unei agonii… Iar noi nu vom mai fi. Și nu vom mai vedea…

 

> Cum și-o face omul (M. Cărtărescu) cu mâna lui: Eu consider că adevărata carte pe care am scris-o este cea care rămâne în caietele mele, că volumele publicate sunt, de fapt, copii ale ei. A scrie de mână este în același timp mult mai angajant. După cum am mai spus, sentimentul meu, când scriu, este că o fac cu întregul corp. Mă ajută în scris enorm faptul că mâna mea participă la migălirea acestor „buclișoare”, făcând, ca la școală, o literă după alta, trăgând liniuțe, punând virgulițe sub ele… Mi se pare că o carte scrisă de mână are alt feeling și, într-un fel, se deschide altfel decât o carte scrisă la computer. În timp ce fac buclișoarele acestea, scriind migălos și extrem de încet, am timp să meditez, să mă gândesc la următorul cuvânt, la următoarea frază, am timp să dezvolt acea artă care seamănă cu dantelăria, care a produs cele mai reușite pagini scrise de mine. Eu mă consider un scriitor oarecum „preindustrial”, un „meșteșu-gar” care își face arta lui cu aceeași încăpățânare dintotdeauna, mizând pe faptul că încă are căutare lucrul unic și prețios: vechile covoare albe de Buhara sunt uluitor de scumpe, pe când cele făcute la mașină nu mai au nimic din aura lor… > Și-n fine, panseul zilei (&nopții), potrivit reflexivului Andre Gide: Orice tânăr scriitor care se poate abține de la scris ar trebui să o facă fără ezitare. Da’ cin’să-l mai auză pă Andrei?! Iar din… Codrule măria ta, hârtie pt. celuloză & hârtie se taie în draci…