Pentru că nu au fost completate corect fișele la internările de zi

Spitalului Județean i s-a imputat aproape un miliard de lei

Casa de Asigurări de Sănătate Suceava a imputat Spitalului Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” suma de 850 milioane lei reprezentând contravoalarea unui număr de 467 cazuri internate în 2006 în regim de spitalizare de zi, pentru care nu s-a respectat ordinul referitor la înregistrarea și raportarea lor. Aceste cazuri au fost considerate nevalidate, din mai multe motive, cel mai important fiind că „în fișe nu erau consemnate investigațiile și tratamentele care să justifice internarea în regim de spitalizare de zi”, precizează CAS într-un comunicat. ,,Întelegem că fiecare spital încearcă să obțină de la CAS Suceava o finanțare cât mai bună, dar aceasta nu se poate face decât strict în limita Normelor metodologice de aplicare a Contractului cadru și nu putem face abstracție de calitatea serviciilor medicale oferite, cu atât mai mult cu cât cele mai multe nemulțumiri ale asiguraților sunt legate de serviciile spitalicești.
 

Dorim să reamintim medicilor de spital că prin contractul cu CAS Suceava sunt obligați să elibereze rețete compensate și gratuite și scrisori medicale pentru pacienții externați”, a declarat în comunicat președintele director general al CA, dr. Cristina Iordăchel. Domnia sa reamintește managerilor spitalelor că riscă sancțiuni în acest an dacă nu vor respecta clauzele contractuale. „Nerespectarea clauzelor contractuale, începând de la 1 ianuarie 2007 poate fi penalizată cu diminuarea valorii de contract lunară cu 1,3 sau 5%. Considerăm oportun ca fiecare manager să organizeze o ședință cu medicii șefi de secție în care să dezbată toate clauzele contractuale în scopul evitării apariției unor disfuncționalități în acordarea de îngrijiri medicale ce s-ar putea solda cu sancțiuni”, a mai spus dr. Cristina Iordăchel. Biroul de Control al CAS Suceava a luat la verificat peste 15.000 de fișe de consultație în 27 de secții și compartimente ale spitalului sucevean.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: