Un struț ca tine…

Mâine – Ziua femeii! Câtă dreptate, câtă… nedreptate! Să dispui de-un calendar atât de larg-încăpător, de colorat și îmbelșugat (360 și… de zilișoare & nopți cogeamite anul!) și să închini doar… 24 de ore (și nici alea cu toatele, că, mă rog, mai și muncim și dormim) celei mai gingașe dătătoare și ocrotitoare de viață făpturi din Planetă?! Spuneți-spuneți, apoi, și Domniile Voastre, dacă nu-i scandalos! Revol-tă-toor! Gingă-șiei, tandreței și, ca să nu mai spui, DRAGOSTEI, să con-sacri doar o firmitură, acolo, de timp și atenție (și aia, uneori, atâta de chinuită!) – apoi, nu e drept! Există, de bună samă, atâta purcoi, atâta amar de alte și alte oportu-nități de a ne manifesta… plecăciunea către Sexul Mișto, natural. Da, până una-alta, bine și așa. Barem de n-am uita-o nici pe asta! Ne vorbim mâne. Cu negrăit și reverent duium de pupăciuni…

 

> Aa, și prilej mai mult decât ni-merit de a-ți mai aminti o da-tă formula aia a dragostei ce se consumă la Paris. Cum că… Dragostea este o catastrofă magnifică: să știi că te îndrepți cu toată viteza spre un zid și totuși să accelerezi; să alergi către pierzanie, cu zâmbetul pe buze; să aștepți, plin de curiozitate, clipa când se va alege praful din toate. Dra-gostea este singura decepție programată, singura nenoro-cire previzibilă, pe care o vrei mereu și mereu… Magnific spus! Da’ nu îmbrățișăm. To-tu-i vis și armonie pe la noi… Și Marin al nostru Preda are dreptate în… epitaful lui din sfârșitul romanului Cel mai…: Dacă dragoste nu e… Și nu îmbrățișez nici varianta aia ochioasă care gavarește că… ”Dragostea cea mai puternică e cea neîmpărtășită. Ori că îndrăgostiții ăi mai frumoși îs cei care nu s-au întâlnit nicio-dată. Hai să fim serioși! Dra-gostea ESTE. De toate felurile, de toate culorile și… mai-mai că și pt. toate… buzunarele. Nasol e acum că doar pocino-gul ăl norocos ți-o mai poate scoate în cale. Ș-apoi dacă Mân-tuitorul a mărturisit că Însuși Dumnezeu este Iubire, apoi haideți să purcedem de-aci. C-o singură misiune doar are omul: Să lucre pe Pământ cu mijloacele Cerului… În fiecare zi! Din cele 36 de mii de zile. Ale unei vieți întregi. De… 100 de ani! Cu multă șansă, cu mult succes! Iar pentru că mâine e chiar ziua cu pricina, ne vom duela pe sujet – pe temă și-n numărul de… tomo-row! RĂBDARE-răbdare! Da’ din aia bună, nu prăjită… > Da până acolo, hai totuși, hom-bre, să-ți vând un pont de ce și cum cu trebușoara asta mult gingașă: Agățatul! Mie mi-a spus povestea un amic macho-metro de prin Țara Bascilor. Și devine cam așa… – Cunoști Ța-ra Bascilor? am întrebat-o. / – Nu, dar pare a fi drăguță. / – Nu e drăguță, e frumoasă. Ce păcat că sunt căsătorit, și tu la fel, altfel am fi putut înte-meia o familie, într-o fermă din regiunea aia. / – Cu oi?/ – Cu oi, evident. Și cu rațe – pen-tru ficat, cu vaci – pentru lap-te, cu găini – pentru ouă, cu un… cocoș – pentru găini, cu un elefant bătrân și miop, cu o duzină de girafe și cu o droa-ie de struți ca tine… Hîî, ce zici!? > Și ultima (după Maes-trul Aivanhov), de ce și cum cu indispensabila drăcovenie de care ședem lipiți, zi și noap-te: măria sa Telefonul… Acest obiect este pus aici pe o masă. Din când în când, formați un număr și vorbiți. Nu vă adre-sați aparatului ci, prin inter-mediul lui, unei persoane ca-re se află în altă parte, uneori chiar foarte departe, și acea persoană ascultă și răspunde. Toate ființele, toate obiectele pot fi și ele considerate niște intermediari: ele vă pun în legătură cu alte ființe, cu alte obiecte, cu alte entități ale lumii invizibile, spirituale. Acesta este de exemplu și sco-pul imaginilor sfinte, al relic-velor, care au jucat un rol atât de mare în creștinism. Aceste imagini, aceste relicve sunt prețioase, dar cu condiția să știm cum să le considerăm. Ființa divină pe care o căutați nu se găsește acolo, în repre-zentarea sa materială. Aceas-tă reprezentare constituie numai un fel de dovadă, un suport pentru căutarea voas-tră… Alo, amice, mai ești!?