La vreme de bilanț, nu putem sta pasivi

Fiecare sfârșit/început de an propune o vreme de bilanț. Așteptări împlinite sau idealuri rămase în așteptare… Înainte de a se aduna la mesele festive, fiecare om dorește să știe și încotro va merge în viitorul an. Timpurile actuale stau sub semnul pragmatismului existențial. Fără un program personal nimeni nu-și poate construi un viitor bun. De aceea receptarea realității trebuie evaluată corect. Programul personal trebuie să țină cont și de programul național. Prioritățile noastre nu pot fi împotriva curentului, dacă dorim să avem șanse de succes. Dar nici să renunțăm la morala principiilor noastre, pentru a reuși. De aceea programele noastre trebuie să îmbine armonios ambele direcții. Timpurile sunt pline de schimbări majore, care cer anumite revizuiri, dar și anumite restituiri existențiale. La noi se pune problema recuperării unor valori ale trecutului postbelic, dar și învățarea valorilor contemporane. A te civiliza într-un context ambiguu este dificil. De aceea trebuie să ieșim din ambiguitate nu prin acceptarea unor dogme noi, ci prin analizarea temeinică a firescului, pe care acestea îl acceptă sau îl contestă vehement.
 

Firescul este prima noastră coordonată existențială. Ceea ce este nefiresc și deci împotriva firii este nociv. Aspirațiile noastre sunt condiționate de bunul simț exis-tențial. Mintea ne-a fost dată să judecăm noi cu ea, nu să judece, să hotărască alții în locul nostru ce este bine și ce este rău. Prima condiție a binelui comun este aceea de a ne recunoaște unii pe alții în diver-sitatea naturală în acele judecăți, în acele principii care să ne asigure coordonatele unei pașnice viețuiri. Trebuie să găsim întâi acea mul-titudine de lucruri care ne unesc și să găsim calea de a le ameliora pe acelea care ne despart. Dialectica unei concilieri este iubirea aproa-pelui. Ura nu a fost și nu va fi nicio-dată un factor progresiv. Expresia pozitivă a iubirii este unirea, pacea, solidaritatea. Fără aceste elemente, niciun program nu va fi reușit. Coordonatele urii sunt dezbinarea, egoismul, cruzimea, răul reciproc. La vreme de bilanț, să analizăm unde suntem noi: pe coordonatele dezbinării sau pe acelea ale unității? Totul depinde de adeziunea noastră la aceste două valori morale: ura și dragostea. „Dacă dragoste nu e, nimic nu e“ – spunea Apostolul Pavel, poate în cel mai superb aforism din istoria umanității. Nu întâmplător acest aforism este concluzia întregii religii creștine. De aceea însemnele acestei morale, icoanele și alte simboluri creștine nu trebuie scoase din instituțiile publice. Scoaterea acestora ar fi primul și cel mai sever certificat al nostru de dezertare de la iubire, credință și speranță. Trăim sub semnul creștinismului și atunci când declarăm că suntem împotriva acestuia, spunea unul dintre marii dascăli ai poporului român, care a plătit cu ani grei de temniță credința în acest incontestabil adevăr. Nicio sărbătoare nu există pe Pământ fără emblema sacrului. Însuși cuvântul sărbătoare, cu tot conținutul său, arată relevarea sacrului în profan, fie individual, fie colectiv. De aceea renunțarea la sacru, la credință, în-seamnă renunțarea la sărbători. O sărbătoare lipsită de elementul sacru devine o zi obișnuită. Dacă păstrează elementul de sacralitate și îl în-dreaptă în altă direcție decât față de Dumnezeu, sărbătoarea devine cult păgân și deci idolatru, fiind o săr-bătoare furată de opusul lui Dum-nezeu. Nu putem sfida logica, ac-ceptând elementul sacru al sărbătorii și deci și pe Dumnezeu și apoi să de-turnăm sărbătoarea către altcineva, opus lui Dumnezeu. Iată numai câteva argumente logice prin care reușim să ne clarificăm complexele noastre de inferioritate în fața așa-ziselor culturi mari. Orice cultură este mare dacă îl conține pe Dumnezeu, iar culturile care se de-părtează de Dumnezeu, istoria ne arată asta, au produs cele mai cum-plite orori. Unde este supraomul nietschian? Lagărele naziste au arătat că până la urmă „ucigașii de Dum-nezeu“ s-au făcut ucigași ai unor milioane de oameni. La fel, comunismul ateu a dat prin „omul nou“ nenu-mărați martiri. Nu avem cum trăi într-o lume secularizată, deoarece aceasta duce iremediabil către crimă sau genocid. Există acum un teren liber de exprimare în care orice idee poate fi expusă. Dacă nu păstrăm credința noastră comună, valorile ei, foarte ușor cădem în capcane vicioase și nefirești. Diversitatea ideilor este bună numai atunci când este situată pe coordonate creatoare de bine reciproc și de progres real, care să nu afecteze drepturile și libertățile fundamentale firești. Pentru că există și „libertăți“ și „drepturi“ nefirești. Dar cum poate fi o libertate sau un drept nefiresc cu adevărat libere, când acestea sunt rodul unor rele apucături? Acele persoane care își descoperă acele „apucături“ sunt prizonierii acestor „libertăți“ și întrebarea este cum poate fi acest prizonier liber când el este robul propriei rătăciri? De aceea Ortodoxia condamnă orice rătăcire trupească, acceptând numai necesitățile naturale, condamnând necesitățile nefirești. Am adus în discuție acest subiect, deoarece există deja tratate despre aceste nefirești apucături, prin care o „discriminare pozitivă“ pune în mare dificultate o majoritate, deoarece actele nefirescului sunt co-participative și co-implicative, atât practic, cât și spiritual, duhov-nicesc. Iată de ce trebuie să luăm o atitudine împotriva lor, deoarece „democrația“ când e vorba de cre-dință nu funcționează în astfel de probleme. Care dintre concetățenii noștri ar fi de acord ca odraslele lor să fie corupte de astfel de „drepturi“ și „libertăți“? Acestea pot îmbolnăvi ca râia destinul unei întregi națiuni. De aceea acest capitol nu prea are virtuți „integratoare“. Ieșind din sfera ipocriziei expuse în ademeniri și obligații de acceptare, trebuie ca noi să ținem cont de valorile firești reale și asupra acestora să ne concentrăm. Aceste două subiecte, cel al scoaterii simbolurilor religioase din școli și instituții și cel de acceptare a unor apucături nefirești, apar simultan ca însemne ale unei încer-cări de decreștinare a acestui popor. Rămâne ca, la vreme de bilanț, să cugetăm la faptul că viața noastră poate să aibă un sens numai pe coordonatele iubirii reciproce. Or, iubirea înseamnă toleranță și iertare pentru cei care se întorc pe calea dreaptă, dar iubirea înseamnă fires-cul absolut și atitudine mustrătoare față de aceia care necinstesc Icoana adevăratei perfecțiuni și mântuiri, plătită cu Mare Preț! Constantin Boboc, Fălticeni

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: