Dr. Nicolae Cojocaru, laureat al premiului Academiei Române

În ziua de 19 decembrie a.c., părintele doctor Nicolae Cojocaru a primit premiul Academiei Române. Evenimentul marchează un moment de prețuire atât pentru cunoscutul cărturar bucovinean, cât și pentru cultura și teologia românească, în care s-au distins înaintași iluștri, laureați în timp ai Academiei, precum S. Fl. Marian, Gala Galaction, pr. prof. Dumitru Stăniloae ș.a. Nicolae Cojocaru s-a format ca teolog începând cu studiile la Seminarul Teologic Neamț, apoi la Facultatea de Teologie din București, cu mari profesori, unii la rândul lor fiind și scriitori, istorici și orientaliști de prestigiu. Și-a susținut licența în anul 1977, cu pr. prof. dr. Constantin Galeriu. Încă din timpul studiilor, a fost preocupat de literatură și folclor. Citea asiduu cărți de literatură și de critică literară, luând contact cu teoriile marilor critici. A început să scrie poezie, trimițând la „România literară”, pentru rubrica „Poșta redacției”, grupaje de poezii, semnând cu pseudonimul „N. Barna”. A scris în acest timp chiar un studiu despre Percepția artistică în istoria literaturii universale, în care viitorul cărturar se vădește pătrunzând în aspectele hermeneutice ale istoriei literare. L-a atras însă în mod deosebit folcloristica, din care și-a făcut o mare pasiune.
 

A început să culeagă folclor de la rudele familiei, apoi din satul natal – Pârteștii de Sus – și a continuat, lărgind aria de culegere, în zona Humorului. Student fiind, mărturisește că, intrând într-o librărie din București, a citit din întâmplare într-o carte de cultură populară o referință despre Simion Florea Marian, la care, în final, autorul cărții se întreba: „Cine îi va urma acestui destoinic cercetător al culturii populare?” Nicolae Cojocaru, într-un moment de entuziasm, și-a făcut atunci un legământ de suflet, zicându-și: „Eu îi voi urma lui S. Fl. Marian”. Din acel moment, a continuat să se formeze, în paralel cu studiile teologice, pe linia pregătirii temeinice pentru cercetarea etnologică. A citit și conspectat toate colecțiile de folclor, lucrările de etnografie, de istorie a folcloristicii, a fișat toate lucrările de etnografie și folclor din biblioteca Facultății de Teologie, și-a întocmit o bibliografie la zi cu tot ce apăruse în țară în domeniu, a studiat metodicile de cercetare a folclorului și a citit studiile din întreaga colecție a „Revistei de etnografie și folclor”. De asemenea, a început să frecventeze cursurile și seminariile de literatură și folclor de la Facultatea de Filologie a Universității din București, unde a fost primit și sprijinit de prof. univ. dr. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, care l-a recomandat prof. dr. doc. I. C. Chițimia, pe atunci director adjunct al Insti-tutului de istorie și teorie literară „George Călinescu”. În biroul acestuia a primit tânărul student, în lungile întâlniri cu profesorul, orientarea spre studiul aprofundat al culturii populare și recomandarea de a se îndrepta spre studiul sociologic, urmând pe calea școlii sociologice a lui Dimitrie Gusti, ceea ce a și fă-cut. Pasionat și de literatură, frecventa cenaclurile literare din București, unde i-a cunoscut pe poeții Ioan Alexandru și Gheorghe Tomozei, pe Gabriel Bacovia, Nicolae Baltag, Gabriela Meli-nescu, pe criticul George Muntean ș.a., iar într-o iarnă, printre fulgii de zăpadă, l-a întâlnit pe poetul Nichita Stănescu. În vacanțe, culegea folclor și nota tot ceea ce credea că este important din zicerile poporului. Pentru a-și perfecționa metoda de culegere, după sistemul clasicilor, a urmat cursurile de steno-grafie de la Universitatea Populară din București, iar în ultimul an de facultate și-a cumpărat, din economii, un casetofon, cu care a înregistrat mai apoi pe bandă cele mai multe cântece și obiceiuri din Bucovina. Intră în activitate în parohie la Clit-Arbore, unde continuă să scrie și debutează, în anul 1980, cu lucrarea Pîrteștii de Sus – o așezare din Bucovina, monografie folclorică închinată satului său natal, cu o prefață de prof. dr. doc. I. C. Chițimia, care, între altele, scrie: „Monografia lui Nicolae Cojocaru aduce lucruri noi la ceea ce înseamnă o istorie a spiritualității și permanen-țelor românești și de la modesta poziție regională se ridică la treapta de cunoaștere națională”. Se transferă, în acel an, în parohie la Bilca, de unde colabo-rează frecvent cu criticul și istoricul literar George Muntean. Aici veneau vara scriitori, poeți și artiști, cu care a întreținut prietenii peste timp și un permanent schimb de idei pe teme de cultură. După ce întreprinde, în anii ‘80, o serie de cercetări pe teren în satele Bucovinei, se documentează asupra casei vechi de lemn și publică lucrarea Casa veche de lemn din Bucovina (Ed. Meridiane, 1983), în care prezintă istoria casei bucovinene din preistorie până la cele mai vechi exemplare existente, cu descrierea tipologiei și a aspectelor arhitectonice pe care le prezintă acestea. Lucrarea este, cum scrie renumitul istoric și etnograf Paul H. Stahl de la Paris, în recenzia publicată în „Études et documents Balkaniques et Mediterranéens” (Paris, 1986): „Un ouvrage bien documenté, sérieux”. Nicolae Cojocaru a cunoscut bine oamenii Bucovinei, i-a iubit și prețuit, revenind mereu printre ei, unde a găsit tradiții autentice, istorie și artă veche păstrate în sate și locașurile mănăstirilor medievale. Din culegerile de folclor efectuate în timpul acestor cercetări a publicat, în anul 1984, volumul Cântece, obiceiuri și tradiții populare românești (Ed. Minerva), înscris ca al V-lea volum din seria Folclor din Moldova. Cărturarul a publicat frecvent și în reviste, studii, recenzii, cronici, articole de presă. În anul 1985, s-a transferat la Catedrala din Câmpulung Moldovenesc. Ca urmare a activității sale pe tărâmul culturii populare, Biroul Prezidiului Academiei Române, în ședința din 22 septembrie 1988, a aprobat primirea lui Nicolae Cojocaru ca membru în Comisia de Folclor a Acade-miei Române, în care calitate va susține comunicări științifice la tribuna Academiei și în alte centre din țară și din străinătate. În ceea ce privește scrierile literare, a publicat, în anul 1988, cartea de basme Făt-Voinic și Domnița cea frumoasă (Ed. Ion Creangă) și a continuat cu un alt volum, Cosița de aur, depus la editură dar rămas încă nepublicat. În anul 1989, întreprinde o lungă călătorie în Orient, unde vizitează locuri memorabile și cercetează istoria și cultura popoarelor din Asia Centrală, scriind mai apoi cartea Călător sub soarele Orientului. Pe urme de imperii și civilizații (în curs de tipărire). Atras de personalitatea lui Ștefan cel Mare, a cercetat și studiat tradițiile istorice despre voievod și a publicat, în anul 1992, ediția Ștefan cel Mare și Sfânt. Legende (Ed. Editis, București), cu un bogat și documentat studiu introductiv despre Ștefan cel Mare în tradiția populară românească. Urmând și pasiunea literară, este tot mai cunoscut în cercurile scriitoricești și devine, în anul 1993, membru al Uniunii Scrii-torilor din România, la secția de literatură pentru copii și tineret, pe care o ilustrează între timp cu alte cărți de poezii și povestiri pentru copii, tipărite în editura proprie – „Baltagul”. În acest timp, a funcționat ca preot în Suceava, profesor la Seminarul Teologic Neamț (1990), apoi la Seminarul Teologic de la Suceava 1991-1996, de unde s-a transferat pentru scurt timp ca asistent la Facultatea de Teologie din București, la catedra de Liturgică, Pastorală și Artă creștină. A rămas legat însă permanent de Bucovina, de casa sa de la Câmpulung, unde revenea după cursuri și își găsea liniștea de lucru. La Suceava, înființează Societatea de cultură populară „Si-mion Florea Marian”, fiind președintele acesteia, în care calitate participă, în 1995, ca invitat al Universității din Aix-en-Provence, unde susține o serie de conferințe despre personalități istorice românești în cultura tradițională. Ca profesor la Seminarul de la Neamț, înființează foaia „Întru lumina lui Veniamin Costachi”, iar la Suceava și Câmpulung fondează, în anul 1992, revista Tradiția românească, revistă de cultură și spiritualitate populară, unde, ca redactor și apoi director, atrage colaborarea unor cercetători cunoscuți precum: dr. Lucia Berdan, George Muntean, dr. Iordan Datcu, dr. Vasile Vetișanu, pr. prof dr. Petru Rezuș ș.a., ceea ce a făcut ca revista să fie bine apreciată în țară. Cunoscut ca redactor și publicist, în anul 1995, Î. P. S. Arhiepiscopul Pimen l-a numit redactor – responsabil la revista „Candela” a arhiepiscopiei, unde refor-mează revista și-i dă o nouă ținută, reușind să o plaseze între primele publicații ale episcopiilor din țară. Scria cu timp și fără timp, ținând singur rubrici întregi pentru a menține ritmul de apariție al revistei. Materialele primite de la colaboratori le corecta noaptea ori când termina cursurile sau serviciile la parohie. Unii l-au înțeles, alții mai puțin. I-a iertat însă pe toți și a preferat să plece de acolo unde a văzut că nu găsește mediul de înțelegere și cultură. S-a dedicat cu tot sufletul scrisului și aceasta i-a dat adevă-ratele satisfacții, departe de lucrurile mărunte ale vieții. Din anul 1993, își pregătește specializările de doctorat, mai întâi în etnologie, apoi și în teologie. În anul 1998, își susține doctoratul, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, secția etnologie, cu teza Conceptul de înviere și reînviere și valorificarea lui în cultura populară românească, publicată în anul 2006 sub titlul Învierea și reînvierea în riturile, credințele și obiceiurile românilor (semnată Nicolae Cj. Bucoveanu). În anul 2000, își susține al doilea doctorat, la Facultatea de Teologie din București, cu teza Rituri, datini și credințe legate de cultul ortodox la români, publicată în anul 2004 sub titlul Tradiții la cultul creștin. Din perioada primară până astăzi. Autorul mai are câteva lucrări în manuscris și este pe final cu redactarea lucrării Istoria tradițiilor și obiceiurilor românești. Din preistorie până astăzi, o lucrare de anvergură la care s-a documentat mereu peste 25 de ani (va fi tipărită în curând). Nicolae Cojocaru este membru în Internationale Organi-sation für Volkskunst, cu sediul în Austria, iar în decembrie 2000, a fost desemnat membru în Comisia internațională a arhitecturii populare tradiționale și a interioarelor. În această calitate, s-a bucurat de înaltele aprecieri ale secretarului general al IOV, d-l Alexander Veigl, care, între altele, îi scria: „Merci beaucoup de ta lettre du 5/9/00 et je partage tes idées que tous les hommes du monde faudraient beaucoup plus le paix que jamais. La culture est le chemin du paix et notre travail pour cela est indispensable” (scrisoarea din 9 noiembrie 2000). De curând, Academia Română i-a conferit lui Nicolae Cojocaru premiul „Ion Petrovici”, pentru lucrarea Tradiții la cultul creștin. Din perioada primară până astăzi, care este un studiu documentat asupra istoriei formelor de tradiție aferente cultului creștin. Cartea, de 360 pagini, cu o bibliografie impresionantă (411 titluri și 1620 de note), reprezintă o lucrare de referință în domeniu, fiind astfel apreciată de forul academic ca o lucrare de interes național, cultural și teologic. În acest context, premiul primit de autor este o înaltă apreciere pentru domnia sa, cât și pentru cultura din Bucovina. Pr. prof. ALEX COJOCARU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: