Sfântul Apostol Andrei – cel Întâi chemat și apostol al neamului nostru

Sfântul Apostol Andrei este ”cel dintâi chemat”, primul ucenic al lui Iisus Hristos. Numele său, de origine greacă, înseamnă bărbăție sau valoare. Numele acesta era destul de răspândit în Țara Sfântă, în sec. II – III î. Hs. S-a născut într-un mic orășel de pe malul lacului Ghenizaret, numit Betsaida, din regiunea Galielii.1 Este fiul lui Iona și frate al lui Simon Petru, cunoscut mai târziu ca Petru, adică Chifa (Ioan I, 40,42). Înainte de a fi ucenic al Mântuitorului, a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. A doua zi după Botezul Domnului, Sfântul Ioan stătea cu doi dintre ucenicii săi, l-au văzut pe Iisus trecând pe acolo și a zis: ”Iată Mielul lui Dumnezeu!” (Ioan I, 39). Unul dintre cei doi, menționat cu numele, este Andrei.

 

Dorind să-l cunoască pe Mântuitorul, împreună cu autorul celei de a patra Sfinte Evanghelii, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, Îl urmează pe Rabi (Învățătorul) (Ioan I, 38). Amândoi au privilegiul de a fi găzduiți acolo unde locuia și Iisus Hristos.2 Apoi se duce la fratele său, Simon Petru, fiind încredințat de misiunea celui pe care l-a cunoscut, făcând o precizare: ”Am găsit pe Mesia” (care se tâlcuiește Hristos) (Ioan I, 41). Acest grup de ucenici ai Mân-tuitorului sunt prezenți la minunea săvârșită la nunta din Cana Galilei (Ioan II, 2, 12). Erau oameni simpli, pescari, ca-re-și câștigau hrana prin muncă (Matei IV, 18). În Evangheliile sinoptice, găsim mențiuni despre ucenicii Mântuitorului (Matei IV, 18; Marcu I, 16; Luca VI, 14). Este clar că Sfântul Andrei participă de la început, din momentul cunoașterii personale a Învățătorului, urmân-du-L prin toate locurile pe unde va merge A-cesta. Participă la toate momentele din viața pământească a lui Iisus Hristos și de aceea nu se va îndoi de El. De asemenea, se numără în cercul celor cărora li se arată Mântuitorul după Înviere. Alături de ceilalți ucenici, este prezent în Ierusalim la Pogorârea Duhului Sfânt ( Fapte II, 1-4) și la formarea primei comunități creș-tine (Fapte I, 41). Înainte de a se Înălța la Cer, Mântuitorul le poruncește ucenicilor Săi: ”Drept aceea mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei XXVIII, 19). Aceasta este cea mai de seamă îndatorire a Sfinților Apostoli. Iar Sfântul Apostol Pavel, în nu-mele tuturor, vorbește: ”Dacă vestesc Evanghelia, nu-mi este laudă, pentru că stă asupra mea datoria. Căci vai mie de nu voi binevesti” (I Cor. 9, 16). Propovăduirea Cuvântului în Peninsula Balcanică – Macedonia, Grecia, Ilyricum – s-a făcut de către Sfântul Apostol Pavel și de ucenicii săi, lucruri amintite în epistolele sale. Astfel singur mărturisește că a ajuns ”până în Iliria” (Rom. XV, 19). Raportându-ne la informațiile oferite de Sfântul Ipolit (170-236), Sfântul Apostol Andrei și-a desfășurat activitatea în ținutul ”sciților și al tracilor”.3 Istoricul și episcopul Eusebiu de Cezareea Palestinei (265-339/340), în lucrarea Istoria bise-ricească, cartea a III-a, spune că au căzut sorții ca Sfântul Apostol Andrei să-și îndrepte pașii spre Scythia.4 În afara Tradiției pe care o citează, episcopul Eusebiu menționează încă un izvor al său, cea de a treia carte a Comentariilor la Cartea Facerii a lui Origen (185-224/255). Identificarea ținuturilor pe unde a fost Sfântul Apostol Andrei o facem cercetând izvoare istorice anterioare crești-nismului. Poetul Ovidiu (43 î.Hs.-17/18 d. Hs.), cel exilat la Tomis, scria că este între ”sciți” și ”geți”. Geograful grec Strabo (c.58 î.Hs. – c.21 d.Hs.) se referă la Scythia, teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră.5 Scythia, mare parte din zona Dobrogei de astăzi, nu cuprindea și teritoriile din nordul Mării Negre.6 Despre neamurile la care a fost făcut cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu, mărturisește Sfântul Apostol Pavel: ”barbar, scit, rob ori liber, ci toate și întru toți Hristos” (Coloseni III, 11). În ceea ce privește activitatea Sfântului Apostol Andrei, se fac mențiuni și în epocile următoare. În secolul al VIII-lea, călugărul Epifanie, în Viața, faptele și sfârșitul Sfântului și lăudatului Apostol Andrei, cel dintâi chemat, menționa că între popoarele pe care le-a creștinat se numără și sciții.7 Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane are menționat faptul că Sfântul Apostol Andrei ”a predicat în Pont, Tracia și Scythia”, a ajuns împreună cu ucenicii săi în orașul Odyssos, Varna de azi, unde a așezat episcop pentru Biserica pe care a înființat-o aici.8 Mai târziu, în sec. X, Simeon Metafrastul, în Viețile Sfinților, amintește despre activitatea sfântului în ținuturile din jurul Mării Negre. În sec. al XIV-lea, istoricul Nichifor Calist amintește despre opera de creștinare a popoarelor din Asia Mică a Sfântului Apostol Andrei, iar de aici s-a dus spre ținu-turile locuite de sciți.9 Din aceste ținuturi se retrage în sud, spre Bizanț, unde și a-șează episcop pe Stahie10, apoi trece prin Tesalia și Ahaia, vechi provincii imperiale din Grecia, ajungând în orașul Patras, lângă Corint. Aici, din porunca guvernatorului roman Aegeas, este prins și chinuit. A primit moarte mucenicească, fiind răstignit cu capul în jos, pe o cruce în formă de ”X”, căreia de atunci i se spune ”Crucea Sfântului Andrei”. A fost îngropat în Patras. Sfântul Apostol Andrei a trecut la Hristos în jurul anului 60 d.Hs., pe data de 30 noiembrie, în timpul împăratului Nero. 11 Trecând peste dorința locuitorilor din Patras de a păstra trupul Apostolului în orașul lor, între ani 356-357, fiul împăratului Constantin cel Mare, Constanțiu, îl mută din Ahaia la Constantinopol, capitala noului imperiu, când a fost sfințită biserica închinată ”Sfinților Apos-toli”. Pentru a mulțumi locuitorilor orașului, pune ca pe racla cu moaște să se scrie: ”Odorul locuitorilor din Patras”, apoi le acordă autono-mie administrativă, precum și importante privilegii materiale. Prin intermediul unei cre-dincioase, în sec. al IX-lea, împăratul dăruiește orașului capul Apostolului. Moaștele au stat în biserica ”Sfinții Apostoli” din Constantinopol până în anul 1204.12 Atunci, ca urmare a cruciadei a IV-a, în luna aprilie, capitala Impe-riului Bizantin este cucerită de către cruciați. Printre prăzile de război s-au numărat și moaș-tele Sfântului Apostol Andrei. Ele au fost purtate de către cardinalul Petru de Amalfi în Italia. După căderea Constantinopolului, la 29 mai 1453, în mâinile turcilor, a urmat la șapte ani și căderea orașului Patras. Atunci a fost dus în Italia și capul Apostolului. Secolele au trecut peste această parte a lumii, și abia la 26 septembrie 196413, la insistențele mitropolitului de Patras, Constantin Platis, papa Paul al VI-lea restituie capul Sfântului Apostol Andrei. Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat de Mântuitorul Iisus Hristos – ”Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni” (Matei IV, 18) – și-a desfășurat activitatea în ținutul dintre Dunăre și Marea Neagră. Astfel, el a împlinit porunca primită de a face cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu. Prin jertfa sa rămâne în conștiința creștinilor, iar Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 30 noiembrie. Preot paroh IONEL-MUGUREL MARTINIUC, Parohia ”Sfinții Apostoli” Solca 1 Preot Dr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Editura Institu-tului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995, p.34. 2 Pr. dr. Sabin Verzan, Propovăduirea Evangheliei în Sciția Mică (Dobro-gea), în Studii Teologice, seria a II-a, an XLVII (1995), nr.4-6; p.96-97. 3 Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Edi-tura Trinitas, Iași, 2004, p.58. 4 Eusebiu de Cezareea, Scrieri, partea I, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987, p. 99 5 Istoria Românilor, vol. II, Editura Enciclopedică, București, 2001, p. 35 – 287. 6 Prof. dr. Emilian Popescu, Izvoarele apostolice ale creștinismului româ-nesc: Sfântul Apostol Andrei și Tomisul, în Studii Teologice, seria a II-a, an XLVI (1994), nr. 1-3, p. 87. 7 Pr. prof. I. Rămureanu, Noi considerații privind pătrunderea creștinis-mului la traco-geto-daci, în Ortodoxia, an XXVI (1974), nr.1, p.169, nota 18. 8 Adrian Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Sfântul Apostol Andrei în tradiția bisericii și în viața creștinilor, în Biserica Ortodoxă Română, an CXVI (1978), nr. 11-12, p.1326. 9 Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, op. cit., p. 59. 10 Mineiul lunei Noemvrie, Ediția a III-a, Tipografia cărților bisericești, București, 1927,p.469. 11 Proloage, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, p. 293. 12 Florentina Cazan, Cruciadele, Editura Academiei Române, București, 1990, p. 101. 13 Adrian Marinescu, Aducerea cinstitelor moaște ale Sfântului Apostol Andrei în România, în Vestitorul Ortodoxiei, an VIII (1996), nr. 165, p.1.