Păzitul usturoiului

Despre datinile și obiceiurile prilejuite de sărbătoarea Sfântului Andrei, am relatat pe larg în materialele publicate în anii din urmă. Astăzi facem cunoscut un obicei reprezentativ, ce avea loc și în satele bucovinene. Este vorba de păzitul usturoiului, care era o adevărată sărbătoare nocturnă ce avea loc în noaptea de 29-30 noiembrie. La această manifestare participau numai tinerii necăsătoriți, băieți și fete, momentul fiind asemănător unui revelion tradițional. Din timp, tinerii se asociau pe baza unor criterii de prietenie, afinitate, grad de rudenie, de vecinătate etc. și alegeau o casă în care urma să aibă loc petrecerea. În fiecare sat, această petrecere își avea desfășurarea la mai multe case. Pentru acest moment, fetele se îngrijeau din timp să prepare mâncări de post (suntem în plin Postul Crăciunului), iar băieții procurau băutura necesară, aveau și grijă să tocmească muzica. Odată cu înseratul, pe 29 noiembrie, fiecare se îndrepta către casa aleasă din timp.

 

De obicei, fetele soseau mai devreme, pentru a perfecta ultimele amănunte, și tot fetele trebuia să aducă fiecare câte trei căpățâni de usturoi pe care-l puneau într-o covată, plasată undeva mai ferit, pe care o acopereau cu o pânză roșie. În-că de la început, se ungeau toate ușile și ferestrele cu usturoi, drept antidot împotriva strigoilor. După ce mâncarea era înșirată pe masă, la un moment dat soseau și flăcăii, însoțiți de muzicanți, totodată ei aducând și o bătrână, special plătită ca să „păzească usturoiul”, de teama să nu fie „furat”. Amintim că, în covata cu căciuliile de usturoi, se punea și o sticlă cu vin roșu. Tinerii, care nu trebuia să părăsească casa până în zori, petreceau din plin, Postul Cră-ciunului fiind destul de tolerant față de acest moment magic al anului. Pe tot timpul nopții alternau momente cu joc, tinerii mâncau, beau, se glumea, se rosteau snoave și ghicitori, se cânta sau chiar se făceau anumite vrăji pentru aflarea ursitului. Din când în când, flăcăii verificau vigilența paznicului coveții cu usturoi (a bătrânei). După noaptea petrecută din plin, odată cu ivirea zorilor, cei din casă ieșeau în curtea gospodăriei, dansând o horă mare, covata, acoperită cu o broboadă roșie, era purtată pe rând în mijlocul horei de câte fiecare flăcău. Petrecerea se încheia cu împărțitul în mod egal a usturoiului pentru fiecare participant. Ustu-roiul era păstrat în case la icoane și folosit peste an drept leac pentru vindecarea unor boli, contra farmecelor de dragoste etc. Acest obicei al păzitului usturoiului își avea originea într-un timp magic precreștin și care, datorită inefabilității farmecului său, s-a menținut în formele sale arhaice până destul de târziu, către începutul secolului al XX-lea. Obiceiul păzitului usturoiului s-a repetat de la un an la altul și tocmai această repetiție i-a dat valoarea de unicat, de primordialitate, de adevăr imuabil pentru strămoșii noștri, oricum, și în acest caz, arhetipul sărbătorii, modelul de demult, in illo tempore, a fost însuși mitul în starea sa pură, un loc de popas al veșniciei în drumul către infinit, istorie sacră a unei întemeieri, un model sau un precursor al revelioanelor din vremurile de astăzi.