Pășesc pe drum colbuit de istorie nu prea veche…

Străbunicul meu, Costan Gherasim, tovarăș de pescuit și vânătoare a conului Mihail Sadoveanu, și-a durat casă în Pocolenii comunei Rădășeni, sat mic apărut ca urmare a împroprietăririi plugarilor de pe moșia mănăstirii Râșca. De parcă nu ar fi putut și el să se ducă pe undeva pe la Solca, Mușenița ori măcar Sucevița… Sunt ani de zile de când, după fiecare perioadă petrecută departe de casă, mă aștept ca la întoarcere să găsesc măcar unele lucruri schimbate în bine. Nu mă interesează atât de tare șuturile ce și le dau la gioale PD-iștii, PSD-iștii, PNL-iștii ori ceilalți mititei ce se cred mari la nivel local. Nu pun botul când unul plânge că un proiect chemat utilități și mediu e blocat de alții care spun că în spatele lui sunt interese și iar interese. Nu mă topesc de dragul lui… și chiar nu cred că e cineva care chiar merită luat în seamă în vreun organism local.

 

Dar sincer mă deranjează să văd că de ani de zile acești preaputernici (în oglinzile în care se văd când se duc la baie) promovează discriminarea în rândul celor care i-au trimis pe acolo pe unde sunt și care, cu palmele lor crăpate de muncă, le plătesc lefurile. Când, recent, Marea Britanie a anunțat că va primi un număr limitat de muncitori români și bulgari pe teri-toriul ei, toată lumea a strigat indignată că românii sunt tra-tați drept europeni de second-hand. Dar când bătrâni colbuiți și necăjiți de greutățile vieții nu au măcar un drum decent care să îi lege de un oraș, ei bine, acei țărani la a câta mână sunt prețuiți? Urăsc patetismele și în societatea care se configurează, ele nu își găsesc locul. O știu destul de bine. Dar nu pot trece pe lângă anumite lucruri prefăcându-mă că nu le văd. Drumul județean 209A, care leagă de municipiul Fălticeni, satele Pocoleni, Mihăiești, Rotopănești, nu e, categoric, un drum strategic. Nici un potentat al momentului nu și-a „tras” casă pe aici, pentru ca apoi să apară, ca prin minune, șoseaua asfaltată, gazele, televiziunea prin cablu ori alte minuni ale tehnologiei momentului. Drumul acesta leagă de un municipiu muribund din punct de vedere economic niște sate amărâte, depopulate și îmbătrânite. Totuși, la numai circa trei kilometri de Fălti-ceni, în mijlocul câmpului a fost „tras” un drum asfaltat care duce la Rădășeni. Ce brânză o fi văzut cel ce a făcut documen-tația pentru fonduri Sapard în această realizare, este cu mult peste puterea mea de înțelegere ori peste imaginația mea… Dar pe același drum hârbuit pe care îmi rup mașina de câte ori vreau să îmi văd bunica în vârstă de 86 de ani, circulă o grămadă de utilaje grele și mașini de transport ale firmei sau firmelor care sug din pântecele acelor dealuri gazul ori gazolina care se mai găsește în adânc. De când activitatea s-a intensificat în regiune, drumul a devenit ca o pedeapsă pentru oricine ar în-drăzni să pornească de-a lungul lui. E numai un miracol faptul că nici un autobuz nu s-a dezmembrat, încă, pe această cale rutieră al unui județ plin de „gospodari” bolnavi de orgoliu, al unei țări care se vrea europeană de prima mână. Era în intenția mea să scriu aceste rânduri în urmă cu un an. S-a făcut că drumurile mele m-au dus, iar, pe alte meridiane. Am sperat că în momentul întoarcerii acasă voi găsi totul schimbat, dar după cum se vede, această parte de județ (acest loc în care chiar nu se întâmplă nimic) nu se vede din birourile celor de la… ori din alte locuri în care se toacă banii noștri. Probabil că în semn de bunăvoință se va găsi cineva care să trimită vreun greder să mai scarpine prundul de pe acest drum (asta în cel mai optimist caz!!!) dar după primele ploi sau după primul îngheț coșmarul celor ce traversează această zonă va reîncepe. Se va bifa pe undeva, la modul hei-rup-ist și triumfalist, încă o măreață realizare a „factorilor competenți”, cineva va lua niște bani care vor însemna cu mult mai mult de cât face, într-adevăr, lucrarea și totul va fi bine. Ce naiba vor fi având unii ori alții să se plângă???? MIHAI GHERASIM