Evenimentul a fost deosebit, atât prin numărul participanților (100) – specialiști în domeniu de la Ministerul Educației și Cercetării, biblioteci centrale, universitare, din sistemul cultelor, publice, școlare, sistemul muzeal, precum și un număr important de cadre didactice din învățământul preuniversitar –, cât și, mai ales, prin calitatea comunicărilor susținute –, evident, motiv de satisfacție pentru organizatori, pentru cei care s-au implicat în mod deosebit, Biblioteca Universității Suceava, bibliotecar-șef Tereza Moroșan, care este și președinta Filialei Suceava a ABIR, și Catedra noastră, de Filosofie. Privitor la acest eveniment, mai trebuie menționate interesul constant al bibliotecilor pentru informatizare și, în context, participarea unor reprezentanți de prestigiu ai specialiștilor de la BooksUnlimited (cu prezentare bază de date „Elsevier”) și ROMDIDAC (cu prezentare bază de date „EBSCO”), precum și aprecierile tuturor participanților pentru organizarea Bibliotecii Universității Suceava, pentru calitatea serviciilor și a personalului ei, pentru buna colaborare cu cadrele didactice universitare. Revenind la Catedra noastră, de Filosofie, ea s-a implicat în organizarea acestei reușite sesiuni prin specialiștii cu preocupări în domeniu, dar și datorită faptului că începând din anul universitar 2006-2007 s-a obținut autorizația provizorie pentru o nouă specializare – alături de Filosofie, Relații Internaționale și Studii Europene, Științe Politice și Asistență Socială –, Biblioteconomie și Știința Informării, de mare viitor și care deschide oportunități deosebite, pre-gătind specialiști în bi-blioteci, arhive, documen-tare, informare, comunicare și relații publice.” „Este, domnule profesor, o veste într-adevăr minunată, și pentru liceenii, tinerii fermecați de bibliotecă și visând la profesia de bibliotecar, una din cele mai frumoase din lume (liceeni poate nu mulți, dar cu certitudine cu o înzestrare deosebită), și pentru cei care înțeleg rolul principal al Științei Informării în vremea noastră și vor să-l joace.” „Cu atât mai mult, cu cât, după știința noastră, nu mai sunt decât 4-5 specializări de acest gen în țară, și sigur, în toată Moldova, numai la noi. De altfel, dl prof. univ. dr. Vasile Dospinescu, directorul Bibliotecii Universității Suceava, a mărturisit că a fost flatat de gelozia simpatică a ieșenilor generată de înființarea acestei specializări la Suceava.” „De ce, totuși, la Suceava?” „În primul rând, pentru că la noi există un corp de specialiști în comunicare cu preocupări recunoscute la nivel național, iar în al doilea rând fiindcă Biblioteca Universității Suceava poate asigura cu succes practica de specialitate. Pentru aceasta pledează și faptul că din cele patru întruniri naționale în biblioteconomie, ultimele trei au fost organizate la Suceava.” „Câți tineri pot nu numai să viseze raiul bibliotecii, dar să și devină studenți ai acestei specializări de elită?” „Noi am solicitat 75 de locuri (obligatoriu cu taxă în primul an, al înființării), admiterea se va face pe bază de dosar, iar concursul de admitere va fi anunțat din timp în «Crai nou».”
Fiind dintre cei care cred, ca și Borges, că raiul nu poate fi decât o imensă și prețioasă bibliotecă, ne-am bucurat din toată inima când am auzit că de-acum „cheile” la porțile sale se vor înmâna de către Universitatea Suceava. Și cum despre fascinantul ei tărâm, nimeni nu a scris mai seducător decât tot un filosof, Umberto Eco, în „Numele trandafirului”, ni s-a părut firesc să solicităm și să obținem amănunte de asemenea de la un filosof, prof. univ. dr. Sorin Tudor Maxim, șeful Cate-drei de Filosofie, Științe Socio-Umane și Pedago-gice de la Facultatea de Istorie și Geografie a Uni-versității „Ștefan cel Mare” Suceava. Desigur, nu numai pentru aceasta, dar, mai întâi, iată ce ne-a spus domnia sa: „În perioada 8-10 iunie 2006, a avut loc un eveniment important în cadrul Universității noastre, sesiunea de comunicări în științele bibliologiei și informaticii, cu o temă de maximă actualitate, „Comunicarea în secolul XXI. Aspecte ale comunicării în biblioteconomie”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii