Acu’, cum ziceam mai la deal, nici frumos, nici creștinește nu-i să te bucuri de răul altuia, mai cu seamă că nici tu nu ești dalb precum neaua antarctică, dar nici că strică să-i mai amintești din când în când megieșului de vorbele-i răutăcioase de ți le-a aruncat peste ostrețe, de-a auzit toată ulița. Acuma, până una alta, înțelept e ca fiecare să-și vază de ogra-da lui și, dacă poate, să învețe și din greșelile celuilalt. Dacă vecineii cei cu parfum de Kazanlâk au s-ajungă să cânte, în mai sau no-iembrie, ca pe vremea regelui Boris Freamătă Marița, / Plânge fecioara (Șumi Marița / Planci devita, apoi asta chiar că-i treaba lor (povestea cu cânele și cu drumul lung!). Noi să ne vedem d-ale noastre, adică să nu ne culcăm pe-amândouă urechile, cu nota de trecere de la Domnu’ Ollie în gând. Dobăr dan și s-auzim numai de bine! Hai (în) Europa! Iubitor de zarzavaturi autohtone, dar nu și de parfum de trandafiri VIOREL DÂRJA
Concret: în martie a.c., Centrul de Studii Democratice din Sofia a produs și publicat, pe 21, un consistent și documentat studiu privitor la slăbiciunile (termenul este eufe-mistic!) sistemului judiciar bulgar. Cifrele vorbește: în 2005, în țara de baștină a lui Simeon de Saxa-Oburg-Gotha, fost rege, fost prosper om de afaceri, fost prim-ministru, s-au produs, țineți-vă bine, peste 120.000 acte de corupție, în fiecare lună. Și ca și cum n-ar fi fost destul, din 2001, vreo sută și cincizeci de persoane și-au aflat obștescul sfârșit în asasinate de cea mai pură inspirație și-n cel mai clasic stil mafiot. Recentissim, noul procuror general de la Sofia a inculpat o sumă de personalități de oarece suprafață politică (actuali deputați și foști miniștri) pentru aceleași bube de care suferă și epiderma cea groasă a politichiei românești: corupție di grande, abuz în serviciu sau de încredere, lobby-uri mai mult decât dubioase, dar recompensate pe măsură și câte și mai câte, de le știți ’mneavoastră prea bine, nu le-ați mai ști!
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii