Balcanul & Carpatul (I)

Se (mai) întoarce roata: În septembrie mai an, în cercurile politice și în media de la Sofia se bâzâia, insistent și agresiv, ideea decuplării Bulgariei de România din tandemul pentru aderare. Ideea era susținută, fără echivoc, și de unele oficialități bruxelleze, cum ar fi dna Neele Kroers, ditamai comisar pentru concurență al CE. Începătura poveștii se făcuse cevașilea mai devreme, în 2004, când a existat „pe bune” un serios decalaj între cele două țări megieșe în privința negocierilor de aderare. Avantaj: cei „cu ceafa groasă”, de ne vedeau ca o piatră de moară sau ca niște încălțări cu plumb pentru sprintenele glezne sofiote în maratonul spre Bruxelles. Și nu s-ar fi putut spune că n-aveau o țârucă de dreptate: ritmul împiedicat și clătinat al reformelor asumate cam cu jumătate de gură și înfăptuite greoi și ezitant.

 

Veni însă vremea (și zău dacă se bucură careva, în ciuda zicerii cu capra vecinului!) ca vecinii de la sud de Istros să mai vază și bârna din ochiul lor. Și asta grație aceluiași Bruxelles pentru care dubla măsură balcanică este cel puțin o ciudățenie Ollie Rehn, solul plenipotent al Sublimei Porți evropenești și Geoffrey van Orden, raportorul pentru Bulgaria al Parlamentului de la Strasbourg au fluturat la poale de Vitoșa spăimoasa perspectivă de se cheamă activarea clauzei de salvgardare. Noua sabie a lui Damocles, zic aceia, spânzură. Adică taman aceleași păcate care i se reproșau și Bucureștiului, nu tare de mult. Și care n-au fost chiar în totalitate ispășite, a ținut dl Rehn să-și mai tempereze laudele, vizavi de progresele înregistrate de România… (Va urma). Iubitor de zarzavaturi autohtone, dar nu și de parfum de trandafiri VIOREL DÂRJA