Calitatea de operator unic regional SAMTID a dus la pierderi de 1,7 miliarde lei vechi la ACET

Firma de utilități comunale a preluat în concesiune serviciile din cele 6 localități urbane ale județului, însă acestea sunt grevate de ineficiență și de datorii către Electrica și SGA > Tarife noi sunt în diferite faze de avizare la ANRSC, acestea aducând majorări ale prețurilor neactualizate ale apei potabile la consumatorii din teritoriu
Aleșii locali au analizat ieri, în ședință extraordinară, activitatea societății de utilități comunale ACET Suceava. Firma a fost declarată operator regional pentru derularea Progra-mului SAMTID, societatea comercială contractând și prestând servicii publice de alimentare cu apă și canalizare pentru Suceava, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Gura Humorului, Siret și Solca.
 

Influența rezultatelor înregistrate de agenții economici din teritoriu s-a reflectat negativ asupra eficienței societății de la Suceava Capitalul social al ACET a fost majorat, Consiliul Județean și cele 6 localități urbane devenind acționari la societatea suceveană. Până la preluarea de către ACET a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare din municipiile și orașele menționate, acestea au funcționat fie cu operatori privați, fie ca structuri în cadrul primăriilor, având tarife neajustate încă din 2001 (ca la Solca), precum și un volum mare de creanțe și datorii la Electrica și Sistemul de Gospodărire a Apelor. Influența rezultatelor înregistrate de agenții economici din teritoriu s-a reflectat negativ asupra eficienței societății de la Suceava, aceasta concretizându-se în pierderi brute de 1,73 miliarde lei vechi. Nefiind continuatorul de drept al foștilor operatori, ACET nu a preluat creanțele și nici debitele, prin protocoale firma suceveană urmărind încasarea restanțelor și plata obligațiilor către furnizorii de energie electrică și apă. În perioada trecută de la preluare și până acum s-au efectuat, printre altele, monitorizarea principalelor elemente de cheltuieli (energie electrică, apă brută, salarii) și o analiză amănunțită a structurii tarifelor practicate, fundamentându-se unele noi, care să reflecte cheltuielile efective. Tarifele sunt în diferite faze de avizare la Autoritatea Națională pentru Reglementare a Serviciilor Comunale și vor aduce majorări ale prețurilor apei potabile la populație. Sindicatul de la ACET solicită majorări salariale, dar acestea vin într-o conjunctură nefavorabilă, consumurile de apă scăzând la jumătate față de anii ’90 De remarcat este faptul că producția fizică realizată, respectiv cantitățile de apă și contravaloarea serviciului de canalizare facturate au fost în continuă scădere, cauza fiind contorizarea consumului de apă, dar și diminuarea și încetarea totală a furnizării către unii mari consumatori, precum Bermas, Akrom Akal și Ambro. În consecință, anul trecut veniturile totale ale ACET au fost cu 4,06 la sută mai reduse, deoarece, potrivit informării prezentate în Consiliul Local, ajustarea tarifelor nu a acoperit diminuarea consumului. Pe de altă parte, cheltuielile totale au avut o creștere de 6,73 la sută, sub indicele ratei inflației, lucru care reflectă, în opinia ACET, un control riguros al cheltuielilor materiale și cu munca vie. Menținerea acestora sub control a permis ca firma să înregistreze în 2005 un profit brut de 119,3 milioane lei vechi. În ceea ce privește fondul de salarii, acestea au cunoscut un salt de doar 2,62 procente. Aceasta, ca urmare a negocierii individuale cu fiecare angajat și acordării salariului funcție de munca prestată, complexitatea acesteia și pregătirea profesională a lucrătorului. Totodată, s-a continuat activitatea de reorganizare și restructurare, numărul de salariați scăzând, în 2005, de la 548 la 514. În lunile iunie, iulie, august și septembrie 2005, salariații au fost penalizați cu coeficienți cuprinși între 6,8 și 13 la sută. Totuși, în ciuda eforturilor făcute pentru păstrarea echilibrului între venituri și cheltuieli, precum și în sensul unei minime rentabilități, s-au înregistrat pierderi, aceasta având drept cauză rezultatele negative ale agențiilor preluate de la localitățile urbane din județ. „Fac un apel la autoritățile locale care au aceste agenții în raza lor de competență să le acorde tot sprijinul, în așa fel încât să putem merge înainte cu programele ISPA de la Suceava și SAMTID de alimentare cu apă a tuturor localităților urbane”, a precizat primarul Ion Lungu. Domnia sa a precizat că sindicatul de la ACET solicită majorări salariale, dar acestea vin într-o conjunctură favorabilă, consumurile de apă scăzând față de anii 90 la jumătate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: