(Departe adică de mulțimea cea ignară și de obrăznicăturile de ziariști care, tura-vura, își tot dau cu presupusul și-și bagă nasul în înalte și neparfumate trebi ce nu-i privesc!). Cireașa de pe tort: la anu’, Alianța va mere oblu, monolitică și portocaliu-aprinsă la parțialele locale (sau invers, tot un drac ș-o belea!). Ei, să trăim noi pân-atunci și să ne vedem în UE, că până-n cea primăvară mult mai este și, ca-ntr-o vestită pildă nastratinească, ori moare măgarul, ori moare sultanul, ori învață afurisitul de urecheat carte. Care-i unul și care-i altul, apoi asta, feții moșului, îi secret de stat, atingător de siguranța națională și noi ținem mai mult la siguranța personală, „pielea rea și răpănoasă” (Vedeți ’mneavoastră ce se-ntâmplă la Vrancea, mai ieri!). Puțintică răb-dare, stimabililor și onorabililor, până se declasifică și ăst secret a lui Polșinel (Pulcinella / Pollichinelle), că nu dau turc(an)ii! Martor involuntar la divorț, adică al dv. VIOREL DÂRJA
…Deși nu și-au luat jucăriile întru plecare din ringheșpilul guvernamental, democrații au și-nceput, preventiv, „cu ochiul și cu mâna semn a face” – spre dreapta, se-nțelege! – cătră formațiunile neparlamentare de-și zic populare, PPCD-ul lui Gheorghe Ciuhandu, răspunzând mai degrabă „da” decât „ba” la ocheadele galeșe ale dlui Boc. Ca să-ndulcească, cumva, pilula fâsssiunii, marii maeștri cântăreți ai Alianței au convenit coram publico – chipurile zisul proiect n-a fost abandonat, conform cutumei valahe în boscheți, așa născut prematur cum era! – ca discuțiunile asupra ăstui gingaș homuncul să se poarte de-acu’ încolo „sub pecetea tainei”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii