“Au existat discuții la nivel național pentru adoptarea unei astfel de legi, însă a rămas la stadiul de discuție. Este adevărat că fumatul în instituțiile statului este interzis, însă, pe de altă parte, nu există cadru legal pentru sancționarea fumătorilor”, a precizat directorul adjunct al DSP Suceava. Menționăm că holurile Spitalului Județean “Sf. Ioan cel Nou” s-au transformat în adevărate fumoare, unde pacienții și-au improvizat chiar și scrumiere, ignorând afișele, care interzic fumatul în spital.
este de părere dr. Alexandru Lăzăreanu, directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică Suceava Problema fumatului în Spital este departe de a se rezolva. Directorial adjunct al DSP Suceava, Alexandru Lăzăreanu, susține că obligația amenajării spațiilor de fumat îi revine directorului instituției. “Aceste spații trebuie amenajate, însă pentru personalul care își desfășoară activitatea în spital, sub nicio formă pentru bolnavi. Pacienții sunt internați pentru a se însănătoși nu pentru a fuma”, a spus dl Lăzăreanu. Domnia sa a mai adăugat că cei care fumează în afară spațiilor amenajate, în instituțiile publice, nu pot fi amendați, deoarece nu există o bază legală în acest sens.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii