Preotul și copiii

De la Domnul nostru Iisus Hristos este hărăzit ca urmașii Apostolilor, adică preoții, să conducă la Mântuire pe toți cei care cred și sunt botezați în numele Domnului. Preotul fiind prietenul, fratele și părintele tuturor creștinilor pe care îi păstorește, se înțelege că e și Tatăl sufletesc al copiilor, prin Taina Sf. Botez. Viața preotului fiind o Liturghie, include și nașterea copiilor din apă și din Duh, și, prin aceasta, preotul este cel care aduce pe micii catehumeni ai credinței spre Liturghia jertfei lui Hristos. De aceea, subiectul „preotul și copii” este și o datorie, pe cât de sensibilă, pe atât este și de apropiată de Hristos Domnul, care spune: „Lăsați pruncii să vină la Mine, că a unora ca acestora este Împărăția cerurilor”. Astfel, cheia formării duhovnicești a tinerelor vlăstare trebuie să fie la preot, care, prin botez, îi altoiește la tulpina Bisericii, scopul fundamental fiind formarea conștiinței morale și a caracterului creștin-uman.

 

Persoana preotului, așadar, trebuie să fie cum cere Hristos, să știe bine ce învață Hristos și să facă ce ar face Hristos. Încă din fașă, preotul răspunde de sufletul copiilor, trebuie să-i împărtășească tot mai des și apoi, în măsură cu creșterea lor, să le cultive bucuria de a participa la Sf. Liturghie și la celelalte slujbe. Ca factor responsabil al formării tineretului, preotul trebuie să dea exemple și pilde vii, știind că fetița de lângă el va fi soră, soție, mamă, dar și o viitoare creștină, iar băiatul va fi un frate, soț, tată sau un bun credincios. Astăzi, când păcatele apocaliptice păzesc pe toți, ele o-moară și sufletul copiilor. Așa sunt filmele de groază și pornografice, care, uneori, mutilează creșterea lor sufletească. În acest caz, datoria preotului este de a veghea mai întâi asupra sufletelor părinților lor. Uneori, sufletul copilului creștin trebuie apărat și în fața părinților: să nu-i blesteme și să nu-i dea diavolului. Instru-mentarul cu care preotul va lucra să fie: sinceritatea, exemplu personal, credința puternică, mila față de suferinzi, bunătatea dar și dreptatea, să arate că nu duce o viață de sa-lariat, ci el însuși este material didactic, prin misiunea lui. În urcarea treptelor educa-ției și formării lor, vor fi invi-tați să asculte de părinți, să se roage cu orice prilej, să fie de ajutor la necaz, să iubească patria, munca, credința în care s-au născut și să se ferească de rău. Încă de mici, dacă nu au învățat de la părinți, pre-otul, ca responsabil sufletesc, trebuie să-i învețe ce înseamnă credința, viața, binele, ferirea de păcat, mărturisirea și îm-părtășania. Educația pe care o primește copilul trebuie să-l convingă că are putere să restaureze în el integritatea rațiunii, dezvoltarea religio-zității, a caracterului moral și armoniei sufletești. În educație, preotul trebuie să invoce instrumente ca: muzica religioasă, poezia, arta și alte proceduri didactice. Dacă Mântuitorul, ca prunc, ne-a dat exemplu de supunere față de părinți, ca Învățător a spus tuturor: „De nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în Împă-răția cerurilor”. Deci, putem înțelege că mulți copii formați în duhul Bisericii vor face loc ca să se zămislească în su-fletele lor capodopere; sluji-tori devotați, dascăli de valoa-re, medici cu milă de semeni, militari cu dragoste de patrie, artiști și, nu în ultimul rând, buni creștini și români. Spunea înțeleptul Solo-mon: „copiii copiilor sunt cu-nuna bătrânilor și părinții sunt slava copiilor lor”. Există o înrudire de structură între sufletul copilului și realitatea religioasă – spunea pedagogul Vasile Băncilă –, „copilul fiind în chip natural un apropiat de grandoarea divină”. Iar Mircea Eliade susținea că „sa-crul și divinul sunt elementele fundamentale în structura conștiinței, începând din copilărie”. Învățăturile divine ca semințe trebuie aruncate în suflete pregătite dinainte și fertilizate prin catezeza vieții personale a preotului. Forma-rea tineretului pentru a se integra și în societatea religi-os-democratică nu se realizea-ză prin valori limitate, ci prin valori religioase civice și culturale, pe care trebuie să le dețină personalitatea preotu-lui, ca educator. În același timp, ființa lui trebuie să fie așezată moral pe o treaptă existențială înaltă și consti-tuită din virtuțile iubirii, ade-vărului și cinstei. Persoana preotului, prin în-vățătura morală și cultul divin, trebuie să formeze un unitar vizibil în sufletul, conștiința și comportamentul copiilor și chiar a întregii școli româ-nești. Sufletul lui larg trebuie să-i primească pe toți, să-i iu-bească și să-i ocrotească. Pre-otul se face, așadar, veriga de legătură între Biserică și școa-lă. Între preot și profesori și, mai ales, diriginți este nece-sară o conlucrare, în vederea formării conștiinței religioase și educației-civice a copiilor. Aici se va vedea pe ce se clă-dește simțul libertății și de-mocrației credincioșilor de mâine, pe un temei sănătos- moral, care, la rândul lui, aju-tă la consolidarea neamului creștin românesc în ființa sa. Zilnic însă, spre regretul nostru, ne întâlnim cu acte de poluare morală a tineretului, la televiziune și în presă, lucruri care umbresc trăsă-turile frumoase ale sufletului românesc, iar în acest caz, preotul are și aici rolul de a îngrădi mergerea libertății spre rău. În fiecare familie, preotul trebuie să influențeze calitatea educației, ca senti-mentele pozitive purtare de copii să se transforme în con-vingeri și trăiri religioase. În persoana preotului înconjurat de copii, regăsim misiunea sfântă de educare a tinerei generații. Prin ținuta lui spirituală, morală și fizică, preotul trebu-ie să inspire creștinilor o adevărată trăire a credinței, pe care trebuie să o cultive și în inimile sensibile și neprihă-nite ale copiilor. Când preotul, educatorul și părinții vor fi ei înșiși creștini trăitori, atunci și viitorul nației va fi asigurat. „Un om ca și un popor, atât prețuiește cât a înțeles și cât a trăit din Evanghelie” – spu-nea cu mult adevăr cărturarul credincios Simion Mehedinți. Mugurii primăverii creștine – copiii – trebuie îndreptați cu fața către bucuria credinței și lumina Învierii lui Hristos, pentru ca din sufletele cele mai curate și gingașe să pre-gătim „Liturghia credincio-șilor” de mâine. Să ne deschidem inima, să punem un început bun adu-cerii tinerilor vlăstare la Hris-tos, care să ajute națiunea noastră să se întoarcă la trăirea prin Evanghelie, pentru a pri-mi bucuria neperitoare spre veșnicie. Pr. VASILE POPESCU Parohia Vicovu de Jos