Administratorul unic al TPL, Darie Romaniuc, a declarat, ieri, că șefii TASA au renunțat, deocamdată, la sigilarea sediului adminis-trativ al TPL. Aceasta, după o întâlnire la fața locului, la care a luat parte și primarul Ion Lungu. Dl Romaniuc susține că repre-zentanții TASA au avut o poziție destul de dură, exprimându-se, în continuare, pentru eliberarea grabnică a spațiilor ocupate, inclusiv a sediului administrativ, ce găzduiește birourilor și arhiva. Aceasta, după ce, până acum, au fost sechestrate 3 hale de reparații, spălătoria, atelierul de reparat pompe de injecție și vopsitoria. În ceea ce privește asigurarea carburanților din curtea societății, la care TASA nu permitea accesul, adminis-tratorul unic al TPL subliniază că a găsit înțelegere la un distri-buitor, care, pentru o perioadă, va alimenta pe gratis micro-buzele și autobuzele în circulație. În ciuda acestor distorsiuni, domnia sa a dat asigurări că abonații și călătorii ocazionali pe mijlocele TPL nu vor avea de suferit. „Continuăm să funcționăm, cu toată această stare de avarie. Mașinile sunt în trafic după grafic, neexistând niciun fel de întârziere ori vreo cursă anu-lată”, a spus, ieri dimineață, Darie Romanic. Administratorul unic al TPL era speriat de momentul în care ar apărea defec-țiunile. „Suntem alarmați de faptul că nu avem o locație propice intervențiilor. Pe lângă faptul că este ger, mai sunt necesare instalații și amenajări speciale”, a afirmat dl Romaniuc. Conflictul, pe rolul instanței Șeful municipalități, liberalul Ion Lungu s-a arătat îngrijorat și nemulțumit de situația încordată de la TPL, opinând că nici-odată nu ar fi trebuit să se ajungă la asemenea nedorite diver-gențe. Din păcate, spune Lungu, domnia sa a preluat funcția de edil-șef tocmai în momentul în care fosta firmă de transport în comun de călători, TPS, era deja cu un picior în groapă. „Am preluat o societate în faliment, în moarte clinică, după care am încercat să o resuscitez”, a declarat domnia sa, menționând că, sub propria conducere, de la bugetul local s-a reușit achitarea a 14 miliarde lei vechi, subvenții restante către fostul operator. Acest demers, se pare, nu a fost suficient, firma neputând fi salvată. Eforturile primăriei au fost urmate de executarea silită, Direcția Generală a Finanțelor Publice scoțând la mezat activele societății pentru recuperarea unor debite de 40 miliarde lei vechi. Prilej cu care clădirile au fost achiziționate de TASA Suceava, membră a holdingului sibian ATLASSIB. Municipali-tatea este unic acționar la TPL, iar primarul Ion Lungu, văzându-se evacuat de pe domeniul public în administrare, spune că s-a trecut la contraofensivă. Primul gospodar al orașului arată că serviciul specializat al executivului s-a adresat organelor judecă-torești cu mai multe acțiuni. Inclusiv cel privind „abuzul TASA”, de a interzice accesul autobuzelor, microbuzelor și troleibuzelor în incinta locației fostei TPS. Ocupantul fotoliului din Areni a precizat că la discuția de ieri dimineață cu directorul TASA, Marius Iliescu, a făcut apel la „conservarea actualei stări de fapt”. Respectiv la aceea privind facilitarea accesului persona-lului TESA la birouri. Dl Lungu este de părere că atitudinea conducerii TASA este una de apărare a propriilor interese, la fel ca și cea a Primăriei. „Noi am încercat o mediere amiabilă, însă aceasta a eșuat. Se pare că șefii TASA au fost iritați de po-ziția Consiliului Local și a executivului de declarare a războiului total. Caz în care TASA a considerat că trebuie să răspundă si-milar”, a încheiat primarul Ion Lungu. Reamintim că, într-o în-trunire extraordinară de acum o săptămână, aleșii au aprobat un plan de măsuri de apărare a drepturilor municipiului Sucea-va în raport cu TASA Suceava. Printre acestea, ieșeau în evidență emiterea unui titlu executoriu pentru recuperarea sumei datorate cu titlu de chirie pe teren de reprezentantul sucevean al ATLASSIB, aplicarea sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor TASA până la soluționarea litigiilor dintre cele două părți, precum și depunerea în instanță a unei acțiuni privind constatarea nulității absolute a vânzării de către DGFP către TASA a activelor TPS.
În „războiul“ transportatorilor
Firma membră a holdingului ATLASSIB a scos în stradă mijloacele de transport în comun ale TPL, fosta TPS > Tribunalul Suceava a cerut, ieri, TASA Suceava să procedeze la restabilirea situației anterioare și să permită TPL accesul și folosința bunurilor proprii După ce societatea comercială TASA a lăsat în stradă mijlo-cele de transport ale TPL, șefii primei dintre acestea nu dădeau niciun semn că ar ceda teren. Drept urmare, spune adminis-tratorul unic al noii firme de transport călători sucevene, Darie Romaniuc, singura variantă la dispoziție ar fi fost parcarea au-tobuzelor și microbuzelor evacuate în locația de la piața de gros de lângă Gara Burdujeni. În același timp, după încheierea programului, troleibuzele ar staționa la capăt de linie.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii