Moaca poetului, răscăcărată estetic pe frontispiciul volumului de Sorin Ursan – Delaclit, ne arată un Gürtesch mai profund, dar la fel de superficial și tot atât de inteligent ca totdeauna în a-și face viața mai bună: „Am de iubit mulțime de necazuri/ Unele cu, altele fără nazuri/ Dar mă întorc la dragostea dintâi/ Dacă tot mor, să-ți fie să rămâi”. E bolnav, zice-vor mulți, e pe moarte, zice-vor, prea îi descântă Doamnei cu coasa. Tot ce pot să vă spun în momentul de față e că Dan T. Gurtesch cu umlaut, e bolnav rău, de zace după poezie, iar pe moarte a fost, într-un acel coit abstract al spiritelor speciale cu marile concepte, dintotdeauna. Că bine zice într-unul din stihuri: „Doamne, chiar m-am îndrăgostit/ De moartea mea. Sau poate că o vreau doar pentru o noapte”.
A apărut, după multe chinuri ale autorelui și multor sponsori așa-ziși sau nu, Cartea albă a lui Dan Gurtesch, cu umlaut pe u. Poet de poet, din stirpea labișiano – eseniană, cât am putut eu, ca profan, să-l înțeleg, Dănuț, cum îl strigă toată lumea, are, potrivit scrierii, un „contract” cu moartea. Așa se și intitulează, de altfel, cel de-al doilea volum al său, „Moartea mea, dragostea mea”. Dacă cel dintâi, vândut, oferit gratis și cine ’reacu mai stătea să observe, avea coperta neagră cu litere albe (intitulat „Poeme de tarabă”), ăsta din urmă e cu copertă albă cu litere negre.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii