Consultanța agricolă suceveană – 2005

Bilanț încurajator

În cadrul unei conferințe de presă, ce a avut loc ieri, la sediul instituției, dl dr. ing. Viorel Marinache, directorul Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Suceava, a prezentat jurnaliștilor pre-zenți principalele coordonate ale activității pe care specialiștii în consultanță agri-colă au desfășurat-o pe parcursul anului precedent.
 

Reperele bilanțului O.J.C.A. Suceava pe anul 2005 se concretizează în > programe de instruire și formare profesională > programe de pregătire managerială a liderilor grupurilor de fermieri în scopul consolidării formelor asociative în agricultură (cu rezultate concrete prin înființarea de asociații, cooperative, grupuri de producători precum „Miorița” – grup de oieri din Botoșana, „Slatina” – grup de oieri din Slatina, „Dornișoara” – grup de crescători de vaci de lapte din comuna Dorna Candrenilor etc.) > acordarea de asistență tehnică de specialitate, transferul tehnicilor și tehnologiilor din toate domeniile producției agricole. Conform directorului O.J.C.A. Suceava, un accent aparte a fost pus pe acțiunile ce au vizat diferite aspecte ale procesului de integrare europeană în domeniul agriculturii, precum și cele de informare și consultanță în domeniul programelor de finanțare și sprijinirea a agricultorilor derulate pe parcursul anului trecut (SAPARD, Programul „Fermierul”). Dincolo de cifrele prezentate (mii de acțiuni de consultanță, zeci de documentații și sute de cursanți), care pot creiona activitatea instituției, trebuie văzută însă, așa după cum dl Viorel Marinache ne-a precizat, munca susținută a întregii echipe care formează actuala structură a consultanței agricole sucevene.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI