Omor sau accident rutier ?

Cercetările în cazul tânărului găsit mort sâmbătă, 7 ianuarie, în mijlocul șoselei, la Sucevița, tind să încline spre varianta ca acesta să-și fi pierdut viața în urma unui accident auto. Procurorul criminalist, împreună cu polițiștii, a avut inițial suspiciunea că Nicolae C., de 24 de ani, a fost victima unui act criminal, dată fiind concluzia medicilor legiști, după necropsie, cum că acesta a murit ca urmare a unor loviri repetate la cap.
 

Ancheta desfășurată ulterior, în care au fost audiate diferite persoane care știau câte ceva despre împrejurările în care tânărul și-a pierdut viața, a deschis o altă pistă, cea a unui accident rutier. Cercetările în cazul de față continuă însă, criminaliștii încercând să „lege” concluziile legiștilor cu probele și mărturiile culese din teren.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI