2005 și-a depus bilanțul în fața prefectului

Orest Onofrei nu este foarte încântat de rezultatele anului trecut, cifrele atestând și o activitate intensă, dar și contrariul Prefectura județului Su-ceava și instituțiile de-concentrate din județ și-au prezentat, ieri, bilanțul activității pe 2005, un an catalogat drept foarte greu din punct de vedere al actului administrativ. Evenimentul s-a desfășurat în sala mare a Palatului Administrativ, unde au fost invitați toți șefii de instituții descentralizate, alături de angajați ai Prefecturii. Prezentând raportul, prefectul Orest Onofrei a citit, timp de mai bine de o oră, bilanțurile sintetice ale celor aproximativ 50 de instituții deconcentrate. Cifrele în sine nu spun mare lucru, decât în cazul unei analize atente și al unor comparații cu anii precedenți, însă au stârnit interes comentariile făcute de prefectul județului.
 

Acesta a ținut să remarce, în primul rând, că, „după numărul de cifre, rezultă că a fost o activitate intensă. Rămâne în sarcina altora ca toate cifrele să fie corelate și interpretate, dar toate cifrele astea pot să denote o activitate susținută, iar parte din ele pot să denote contrariul. Numărul de controale coroborat cu numărul de sancțiuni, pe de o parte, poate dovedi o activitate susținută și coerentă a celor care efectuează acele controale, dar tot așa poate să însemne și lipsa celeilalte părți a fiecărei instituții, și anume cea de pre-venire și educare. Eu cred că este important nu atât numărul de amenzi, nu valoarea a-menzilor, nu numărul de controale și numărul de sancțiuni aplicate, ci dacă în fiecare an scade numărul de contravenții sau nu”. Domnia sa a ținut să critice faptul că foarte puține servicii publice au făcut referire, în bilanțurile lor, la activitatea desfășurată în vederea implementării mă-surilor comunitare în dome-niile specifice de activitate. Acest lucru a fost, de altfel, și o problemă pe care prefectul a remarcat-o pe parcursul anului trecut la bilanțurile semestriale ale instituțiilor. Dl Onofrei le-a recomandat șefilor de instituții să facă eforturi pentru schimbarea mentalității funcționarilor publici, pe care domnia sa o consideră, deocamdată, ca nefiind compatibilă cu mă-surile ce urmează a fi luate din 2007 pentru combaterea birocrației și pentru realizarea unui management de calitate adaptat la cerințele Uniunii Europene. Prefectul le-a mai cerut di-rectorilor să acorde o mai ma-re atenție cetățeanului, prin soluționarea promptă, corectă și în limitele legii a problemelor pe care le ridică, însă le-a solicitat și o mai mare a-tenție la identificarea cauzelor reale care au generat respec-tivele probleme. De ase-menea, dl Onofrei a cerut intensificarea acțiunilor de informare a oamenilor cu pri-vire la integrarea în UE, su-biect pe care se bate foarte multă monedă în ultima pe-rioadă de timp. În finalul discursului său, prefectul Orest Onofrei a re-comandat șefilor de instituții să modernizeze activitatea de acordare a audiențelor și să încerce să realizeze site-uri de internet, care să furnizeze informații de interes public pentru cetățeni. Ba, mai mult, domnia sa a spus, în înche-iere, că așteaptă ca, din acest an, oamenii să-și trimită pe-tițiile pe adresele de e mail ale fiecărei instituții. Recomandarea de final pentru anul 2006 a fost inclusă într-o singură frază și ea a sunat cam așa: „cu puțină liniște, putem face mai multă treabă”. Ceea ce dovedește că prefectul, care din acest an este obligat prin lege să nu mai facă politică, este decis să trea-că la fapte și că nu este foarte mulțumit de nota obținută de descentralizate la testul bilanț pe 2005.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI