Trăim, iată, ultimele ore ale anului 2005 și, cuprinși de entuziasmul sărbătorii, poate că nu avem vreme să ne gândim la ceea ce lăsăm în urmă. Am fost buni? Am fost sinceri cu noi înșine? Am fost drepți? Am fost oare suficient de sensibili? Nu ne-am oprit cumva la jumătatea drumului, uitând că avem propriile aspirații și că ducem în spate idealuri care nu mai sunt de mult ale noastre? Nu am dat dovadă uneori de cruzime, de egoism, ambalat în cuvinte precum „decență„ și „datorie”? Eu știu însă un adevăr pe care nu l-am învățat din cărți, ci din viața de zi cu zi și care, la urma urmei, nici dumneavoastră nu vă este străin, și anume că toate lucrurile trebuie făcute la timpul lor, până nu este prea târziu.
Mălina Anițoaei
Iar dacă această zi devine un soi de numărătoare inversă, nu ar trebui oare să ne cântărim fiecare sentiment și să încercăm să schimbăm acel „ceva” care poate ne doare? Să schimbăm împreună, prieteni, răul în bine, ura în dragoste, dușmănia în prietenie, căci, dacă viețile noastre ar dura la nesfârșit, de-sigur nu ne-ar păsa, dar așa… o ultimă zi dintr-un an poate fi și ultima dintr-o viață… La ceasul acesta, la Rădăuți, este soare și ceață și poate că aceasta este imaginea care i se potrivește cel mai bine României la sfârșit de an 2005. Se va risipi ceața în 2006?
Comentarii