În perspectiva „depolitizării administrației locale”

Prefectul cercetează eventuale incompatibilități

Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a solicitat, marți, tuturor organizațiilor județene ale partidelor reprezentate în județul Suceava să transmită, în cel mai scurt timp, structurile de conducere ale acestora, la nivel județean și local, pentru verificări privind eventuale situații de incompatibilitate. Dl Onofrei a declarat că a transmis scrisori tuturor organizațiilor județene, inclusiv celei a Partidului Național Liberal, unde este formal președinte până la 31 decembrie 2005, solicitând acestora să comunice „nominal” componența structurilor de conducere ale organizației județene, cât și ale celor locale.
 

Domnia sa a precizat că inten-ționează să verifice situațiile de incompa-tibilitate în care s-ar afla unii funcționari publici sau aleși locali și județeni. „Vreau să cla-rificăm situația în ceea ce privește incom-patibilitățile la nivelul întregului județ, pentru că, potrivit legislației, nu ai voie să fii și func-ționar public și conducător al unei organizații de partid. Verificările vor viza și situații de incompatibilitate la aleșii locali care nu pot deține și funcții publice”, a spus dl Onofrei. Prefectul de Suceava consideră că „semnalul de depolitizare a administrației locale” trebuie să vină de la partidele politice, motiv pentru care le-a cerut să fie extrem de corecte în ceea ce privește comunicarea persoanelor care dețin funcții de conducere în diverse structuri ale formațiunilor politice.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: