Municipiul Suceava, cuprins în prima etapă a ISPA

Suceava va fi cuprinsă în prima etapă de finanțare a Programului ISPA, instrument pentru politici structurale de pre-aderare. Cel puțin așa declară primarul Ion Lungu, care a informat, într-o conferință de presă, că a primit asigurări în acest sens de la conducerea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor. „Am confirmarea de la Ministerul Mediului că documentația tehnică a ajuns la Bruxelles și, chiar dacă nu vom intra în prima etapă, mai există posibilitatea redistribuirii de fonduri”, subliniază edilul-șef, adăugând că municipiul Suceava a fost preferat unui municipiu din sudul țării.
 

Proiectul sucevean are o valoare de 44,6 milioane euro, din care 33,44 milioane euro reprezintă grant-ul de 75 la sută, 6,69 milioane lei – creditul luat de primărie de la Banca de Reconstrucție și Dezvoltare a Germaniei(KFV), iar restul de 4,46 milioane euro este finanțarea acordată de Fondul Național de Preaderare. Acesta are în vedere reabilitarea sistemului de transport și distribuție a apei din municipiul reședință de județ. Sprijinul ISPA se axează, în primul rând, pe domeniile apei, calității aerului și managementului deșeurilor. În sectorul mediului, asistența ISPA se traduce prin măsuri ce dau posibilitatea beneficiarilor de a se conforma la cerințele legislației de mediu, obiective conținute în parteneriatul de aderare la UE. Anul 2006 este ultimul în care se poate beneficia de asistența comunității europene prin ISPA.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI