Dorin Semeghin se destăinuie din Țara Sfântă

Discutat mult în presă și nu numai că ar fi fost prea prea ori foarte foarte bon viveur, că i-ar fi plăcut petrecerile mai mult decât fotbalul, anatemizat și îndepărtat pe aceste considerente de la Dinamo, suceveanul Dorin Semeghin rămâne până la urmă un fotbalist valoros. Cei care nu sunt de acord cu aceasta, bigoți ori pur și simplu răuvoitori, ar trebui să ridice ei primii piatra. Cine nu a greșit nu a avut de ce să fie iertat. Dorin Semeghin: născut la 29 martie 1979 la Gura Humorului; provine dintr-o familie cu patru frați; a fost junior la LPS Suceava, senior la Foresta, după care devine „câine roșu”.

 

Legitimat de ceva vreme, după ce Dinamo s-a lepădat de el, la echipa isrlaeliană Hapoel Petach Tivka, fostul fundaș al Forestei, ne-a acordat un interviu telefonic din Țara Sfântă. Reamintim că, pentru fundașul român, cei din Șoseaua Ștefan cel Mare au încasat 150.000 de dolari. El primește un salariu anual din Israel de 75.000 de dolari. – Cum e, Dorine? – Mulțumesc lui Dumnezeu, bine. E cu totul și cu totul altceva decât în țară. O altfel de concepție asupra jucătorului. Ești cu atât mai respectat cu cât ai rezultate. În România, la un moment dat, rezultatele par să nu mai conteze. – Ce ți-au oferit cei la care joci? – Ce se oferă, de obicei, profesioniștilor: casă, mașină, un contract ferm și, bineînțeles, bani. – Dar ce, la Dinamo nu câștigai bani? Nu aveai aceleași condiții? – Nu pot să spun asta. Dar, dacă ar fi să mă întorc acolo, aș refuza. Nu am fost plătit pentru cât am jucat și nu am fost fitecine la Dinamo. Eu zic că am jucat bine. – Ești supărat pe presa din România? – Te poți supăra pe ea? Așa e presa de aici. Azi îți aduce osanale, mâine ești cel mai mare bandit. Dar, dacă era adevărat ce s-a scris despre mine în ziare, nu aș mai fi jucat fotbal. Cineva mi-a purtat, probabil, pică. – Revenind la Israel, sunt serioși cei de acolo? Nu trag țeapă, ca pe la noi? – Sunt foarte mulțumit de ei. În țară am cam fost păcălit. Unul promitea, ceilalți nu se țineau de cuvânt. – La Dinamo nu s-au prea purtat cu mănuși cu tine… – Am fost purtat de la Dinamo I la Dinamo II, ca de la Ana la Caiafa. De-aia m-am hotărât să plec. Trebuie să-mi fac și eu un viitor. – Ce-ți dorești în momentul de față? – Sănătate, ca să pot demonstra că sunt un jucător de valoare. Visez să ajung la Naționala mare și cred că pot să ajung.