Un studiu temeinic despre lirica română din nordul Bucovinei

În publicistica actuală pe teme culturale, mai ales în cea referitoare la Bucovina, numele lui Ștefan Hostiuc este deja bine cunoscut și apreciat. Mergând pe linia unor astfel de preocupări constante, recent el a scos de sub tipar un foarte interesant studiu intitulat Scriitori români din nordul Bucovinei (Editura Institutului Cultural Român, București, 2005, 220 pag.) cu referire la perioada de după 1944. După cum mărturisește însuși autorul, aceasta este doar prima parte a unei lucrări mai ample. Acum tratează numai poezia, iar „proza și celelalte specii mai puțin cultivate în septentrionul bucovinean vor constitui obiectul viitorului nostru volum, aflat în pregătire” (pag. 6). De menționat că, prin demersul acesta temerar, Ștefan Hostiuc duce mai departe Istoria literaturii române din Bucovina 1775-1918 publicată de Constantin Loghin în 1926.
 

Într-un prim capitol intitulat Poezia română din nordul Bucovinei în ultima jumătate a sec. XX. Paradigme și generații, autorul prezintă climatul social-politic instaurat cu ajutorul tancurilor sovietice, cu implicații majore inclusiv în evoluția liricii. Este un tablou sumbru, care pare mai degrabă desprins dintr-un tărâm imaginar dominat de forțele malefice. Din păcate însă a fost adevărat. Chiar de la început trebuie spus că, în noile condiții istorice, viața culturală românească de aici a înregistrat un colaps care a durat ani la rând. Și asta pen-tru că, pe de o parte, scriitorii afirmați în perioada interbe-lică sau chiar mai înainte, precum și întreaga elită a intelectualității românești din Cernăuți s-au refugiat în Țară și, ca urmare, publicațiile de limbă română și-au încetat apariția. Pe de altă parte, după instaurarea regimului comu-nist, viața culturală în an-samblul ei era strict controlată și dirijată de factorul ideolo-gic, iar atitudinea fățiș antiro-mânească devenise o priori-tate pentru noile autorități care au transformat-o în politică de stat. Așa se face că abia în 1967, deci după 23 de ani de trai în „raiul”comunist, a apă-rut la Cernăuți cotidianul „Zo-rile Bucovinei”, primul ziar în limba română, la care însă autoritățile „au avut grijă să excludă din sfera intereselor publicației cultura națională, renunțând să promoveze arta românească, să sprijine con-deiele tinere” (pag. 13). Dacă totuși în paginile sale erau admise și unele creații lirice în limba română, acestea purtau obligatoriu culoare po-litică și erau închinate „elibe-ratorilor” sau unor „sărbători” precum 7 noiembrie, 1 mai sau 28 iunie. Cine îndrăznea „să iasă din rând” ajungea la „munca de jos” (de ex., Ilie T. Zegrea, Dumitru Covalciuc, Arcadie Suceveanu) sau chiar era lichidat fizic fără ezitare (vezi cazul Ilie Motrescu). Pe baza unui studiu atent și sistematic (fapt confirmat și de bibliografia menționată în volum), în evoluția poeziei Ștefan Hostiuc distinge, con-vențional, patru segmente de timp de câte aproximativ un deceniu, fiecare caracterizat prin unele trăsături distinctive și într-o anumită măsură co-mune, așa încât se poate vorbi de tot atâtea generații de poeți. Cele dintâi semne, timide, ale (re)apariției poeziei româ-nești sunt date deci de cinci-zeciști, o generație „foarte fi-ravă, având ca reper debutul editorial al lui Vasile Levițchi, volumul Versuri” (pag. 56). Nici nu se putea atunci mai mult, dacă avem în vedere că viața culturală era dominată de proletcultism. Generația următoare a în-registrat ceva progrese dato-rate contextului politic puțin mai lejer instaurat de Hruș-ciov. Sunt de menționat două culegeri colective: Plaiul doi-nelor (1968) și Glasuri tine-re (1971). În ele sunt adunate voci separate care urmează cu prioritate modelul versului tradiționalist. În acest interval de timp, numărul celor ce bat la poarta poeziei autentice, adunați în Cenaclul Literar din Cernăuți, este din ce în ce mai mare, iar semnele înnoirii prozodiei sunt tot mai evi-dente. Numai că revigorarea vieții literare românești din regiune nu este pe placul auto-rităților care nu întârzie să ia măsuri severe: în paginile zia-rului Zorile Bucovinei nu se va mai publica poezie, iar Cena-clul se desființează. Astfel promoția șaizecistă a dispărut înainte de a se fi constituit cu adevărat. În schimb a plătit un greu tribut pentru „îndrăz-nela” de a fi încercat să ia ființă și să-și exprime identitatea: la vârsta de 28 de ani, talentatul poet Ilie Motrescu, un autentic șef al generației sale, a fost ucis și apoi aruncat în apa Prutului. Dacă până atunci poezia din nordul Bucovinei oscila între tradiționalism și unele vizibile încercări de înnoire, șaptezeciștii „marchează, prin textele reprezentative, trece-rea expresă la un modernism moderat” (pag. 56) având ca model pe Tudor Arghezi sau Lucian Blaga. Este deci un pas important în tendința de sincronizare a poeziei de aici cu cea din Țară. În fine, generația nouăze-cistă, marcată de apariția vol. Un loc și pentru mine… de Lia Popov urmat la scurt timp de cel intitulat Timpul tăin-du-și nasturii de la cămașă semnat de Dumitru Mintencu, este încă în curs de afirmare a individualității sale, dar cu o clară orientare spre postmo-dernism. Aprecierile referitoare la fiecare grupare sunt susținute cu argumente din cele mai reprezentative volume publica-te, astfel încât cititorul își poate forma o imagine clară în legătură cu drumul parcurs de poezia românească din nordul Bucovinei. Sintetizând, Ștefan Hostiuc spune: „ La Cernăuți, în numai cinci de-cenii, scrisul românesc a tre-buit să parcurgă o distanță de mai bine de un secol, pornind de la tabula rasa, demarând prin cel mai rudimentar tradi-ționalism, suportând presiu-nile proletcultismului, ieșind din tradiționalism și intrând în romantism, întorcând ro-mantismul pe toate părțile, de la cel minor până la neoro-mantism, depășind și acest stadiu prin incursiuni în mo-dernism, practicând moder-nismul moderat, dar încer-când și forme de avangardism, descoperind tragismul ființei, dar frecventând și «comedia literaturii», cultivând grotes-cul și ironia, comportându-se ludic, dar având și revelația sensurilor existențiale” (pag. 56). Urmează o suită de eseuri dense și consistente dedicate celor mai reprezentativi poeți din generațiile amintite. Stu-diile acestea se constituie în adevărate micromonografii în care autorul își etalează în-treaga măsură a capacității de analiză și sinteză, de inter-pretare a fenomenului literar în diversitatea sa. Totul este redat într-un limbaj de spe-cialitate elevat, clar și concis. Este vorba despre: Vasile Le-vițchi, Ilie Motrescu, Grigore Bostan, Mircea Lutic, Arcadie Suceveanu, Ilie T. Zegrea, Va-sile Tărâțeanu, Simion Gociu, Nicolae Spătaru, Arcadie O-paiț și reprezentanții genera-ției nouăzeciste. Citindu-le, o concluzie se impune de la sine: în ciuda vicisitudinilor istoriei, ale căror efecte se re-simt și astăzi, nordul Bucovi-nei a dispus și dispune de autentice talente literare, iar creația lor, cu un firesc carac-ter specific, completează har-ta mare a literaturii române. Așteptăm cu interes partea a doua a studiului. Prof. GH. GIURCĂ

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: