Scandal la PECO, „stins” de jandarmi

Ioan Rădăcină, de 30 de ani, din Iaslovăț, și Mihai Grădinaru, de 33 de ani, din Suceava, și-au reglat… datoriile într-o repriză de K1 întreruptă de jandarmi Miercuri seară, în jurul orei 20, doi bărbați s-au aflat în „reprezentație” live, în fața stației PECO Petrom din zona cartierului Obcini. De n-ar fi fost în misiune, jandarmii din cadrul Detașamentului de Intervenție al Inspectoratului Județean s-ar fi putut alătura privitorilor, pentru că spectacolul era plin de vervă. Doi bărbați tineri, „curăței” și, la prima vedere, întregi la minte, se credeau în ring la K1. Pe rând, cu meticulozitate, atacau când unul, când altul, cărându-și, cu aceeași frecvență, pumni, picioare și, mai rar, câte un cap în gură.
 

Toate, în timp ce înjurăturile la adresa unui întreg neam poluau fonic atmosfera. În această postură înverșunată în care a curs și sânge din niscai pocnituri de țesuturi, i-au găsit jandarmii. Cei doi bărbați au fost nevoiți să se potolească și să intre în „dubă”, iar la sediul Inspecto-ratului s-au făcut „prezentările”. „Luptătorii” de la PE-CO s-au dovedit a fi Ioan Rădăcină, de 30 de ani, din Iaslovăț, și Mihai Grădinaru, de 33 de ani, din Suceava. Din cele povestite mai în liniște, a rezultat că scandalul între ei a pornit de la bani. Unul i-a împrumutat celuilalt o sumă respectabilă, care nu i-a fost restituită. Cum cei doi au dat unul de altul la „benzină” (se pare că și se serviseră cu ceva licori prin împrejurimi), au dorit să-și regleze conturile pe loc. Consecința la toate au fost două dosare penale cu numele lor pe ele, pentru ultraj contra bunelor moravuri, înaintate ulterior Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: