Duce-m-aș…

Ce lasă în urmă părinții plecați „departe”, la muncă Am descălecat, pe când elevii se mai aflau în bănci, în strălucitul colegiu “Hurmuzachi” din Rădăuți. Dacă mă uit bine, bag frumușel sama că – și e axiomă valabilă și-n plan național – fiștecare urbe are un liceu, o școală, acolo, mai de Doamne-ajută, care, indiferent de vremelnica, perdanta politichie ce se macină la români, își vede silențios de treabă și-și conduce, cu aplicație și inspirație, menirea spre zări spirituale luminoase. Am adăstat puțintel la Rădăuți în căutarea unui răspuns: ce consecințe (faste, nefaste) derivă, printre elevi, din plecarea… babacilor la muncă prin cele străinătățuri. Au răspuns solicitării noastre, cu specifică și înflăcărată răspundere, vreo 30 (treizeci) de… studioși (mă rog, vorbă să fie). Hai să ne uităm împreună, iar concluziile (dacă mei e nevoia lor) să le tragă îndrituiții.
 

Datele problemei… > 31 de subiecți, cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani; > 23 de fete și 8 băieți; > 12 rurali și 19 urbani; > plecați în străinătate la lucru: 17 mame, 10 tați; iar în 4 cazuri, ambii părinți. > Pentru că, din specifice timidități ori din alte pricini, amicii s-au… codit la răspunsuri, le vom substitui, cu al lor acord, numele & prenumele, încolonându-i amiabil, după cum urmează… Cum e să fii pe picioarele tale… >Am 17 ani. Mama e plecată de 6 ani, tata – de 4. De situația mea școlară se interesează mama. Au plecat la lucru pentru a-mi face mie un viitor mai bun. Cel mai mult îmi lipsește că nu pot să discut cu părinții mei. Lipsa lor m-a maturizat mult mai repede și știu cât de cât cum este viața cu adevărat. Când voi mai crește, nu cred că voi proceda la fel, pentru că un copil are nevoie de cel puțin un părinte lângă el… > Am 18 ani. Amândoi părinții mei sunt plecați la muncă de un an de zile. Amândoi sună lunar la domnul diriginte. Eu cred că ei au acum mai multe posibi-lități de realizare, și implicit și pentru mine. Ce-mi lipsește cel mai mult: dragostea celor doi, îndrumarea în situații dificile. Acum parcă știu să fac mult mai multe, singur. Înainte mă bazam pe mama și pe tata, care erau lângă mine, acum trebuie să fac eu totul. Am reușit să învăț cum e să fii pe picioarele tale… · Tata e plecat de-acasă de 5 ani, mama de 6. Eu locuiesc cu mătușa din partea tatălui. Sunt de acord cu plecarea lor: a fost alegerea lor și văd în asta și grija față de mine. Nu știu alte… gheșefturi, în afară de partea materială. Mă simt nasol, pentru că… m-am răcit față de toată lumea, nu mai am încredere în nimeni. Iar dacă va veni și pentru mine vreodată ocazia, aș pleca și eu, dar împreună cu copiii mei… Copilul are nevoie de dragostea ambilor părinți > Am 13 ani. Tata e la muncă, afară, de 10 ani. Sunt în grija bunicilor dinspre tată. Nu mi-am dat cu părerea (n-am fost consultat) la plecarea lor, treaba lor. Dar mie îmi lipsește înțelegerea lor. Copiii au nevoie de dragostea părinților (nu că nu m-ar iubi bunicii! Chiar o fac mai mult decât trebuie…). Schimbări mari prin viața mea, din asta?! Nu prea… fiindcă mă sfătuiesc cu tata, la telefon. Rămân la principiul meu: copilul are nevoie de dragostea ambilor părinți. > Am 16 ani, sunt fată. Am o soră mai mare. În lipsa alor mei, locuim cu o mătușă. Îmi lipsește iubirea părinților mei, ca și sfaturile lor. Sigur, voi avea bani pentru facultate, pentru liceu, acum, pentru o “viață mai bună”. Nu știu dacă m-am schimbat eu foarte mult, dar le resimt lipsa foarte tare. Și eu aș face la fel mai târziu. Ca să am o viață mai bună… > Am 17 ani. De doi ani mama e plecată. Tot mama e și cea care se interesează de situația mea școlară. Îmi lipsesc prezența și înțelegerea mamei. Am reușit să mă descurc singur. Am devenit mult mai independent și iau singur decizii importante. Dacă voi pleca vreodată din țară, voi ține să iau și copiii cu mine… > Mama e plecată de 6 ani la lucru, locuiesc cu tata, cel care are treabă și cu școala mea. Îmi lipsește dragostea de mamă… Să mă plimb cu mama de mână prin oraș… > Am 18 ani. Mama e la lucru de 1 an de zile. Vrem să trăim mai bine, da’-mi lipsește mama. Sigur, mă descurc și singură și vreau să îmi fac un viitor în România. > Am trei surori, tata și fratele mai mare se îngrijesc de noi. Mama e plecată la lucru, ca să mă ajute și pe mine să urmez vreo facultate. Cel mai mult îmi doresc să mă plimb cu mama de mână prin oraș. Treaba asta m-a făcut să înțeleg că familia este cea mai importantă pentru individ; acum trebuie să depind și să am încredere numai în mine. Sper, mai târziu, într-o slujbă bine plătită în România… > Stau cu tata, mama e la muncă, pentru situația financiară a familiei. Îmi lipsește mama, e greu fără ea. Din cauza lipsei mamei mele m-am închis puțin în mine, dar, în general, această lipsă nu m-a influențat. > N-aș prea fi de-acord cu asta, dar atâta timp cât aici nu se prea câștigă bani… Îmi lipsește prezența mamei și… nu știu… mâncarea ei… Sunt mai singură… > De doi ani mama lucrează în străinătate, locuiesc cu tatăl meu, el e și cel care se interesează de ce fac pe la școală. Îmi lipsește privirea mamei, de asta și vorbim foarte mult la telefon. M-am apropiat mai mult de sora mea. > A trebuit să mă ocup mult mai mult de viața de acasă, dar și de școală. Banii sunt foarte importanți în ziua de astăzi și nu poți face nimic fără ei. > Stau cu tata, mama e de doi ani afară. În România, chiar dacă faci facultate, există riscul să nu-ți găsești de lucru și atunci pleci în altă țară, unde se câștigă mult mai bine (mama are diplomă de inginer constructor). Acum, dragostea mamei nu mai e ca atunci când era aproape și-aveam și sfaturile ei. Dacă mama nu ar lucra în străinătate, probabil că nu aș putea face școala asta. Lipsa mamei, lipsa de comunicare cu tata (și unele probleme) m-au maturizat. Eu rămânând singura fată acasă, mi-a fost foarte greu să iau viața ca și cum aș fi fost un om matur. Dacă nu aș avea nici o posibilitate în România, aș pleca din țară. Să-i fie copilului meu mai bine… > Am 19 ani și stau cu tata. Ne dorim cu toții un viitor mai bun. Poate am devenit puțin mai responsabilă?! Dacă în acest fel aș putea oferi copiilor un trai mai bun, la vremea mea, plec și eu… > Am 18 ani și mama e de 6 ani la lucru. Cel mai mult îmi lipsește mama… > Stau cu o mătușă, am 13 ani și încă o soră, Laura. Ne este dor de mama… > De trei ani mama este la muncă. A plecat să mă ajute pe mine, dacă era în România, nu ne-am fi descurcat. Mi-e dor de discuțiile cu mama… > Lipsa mamei m-a făcut să devin mai matură și responsabilă. Aș proceda și eu așa, mai târziu, dacă aș fi nevoită. Aș evita, totuși, să-mi părăsesc domiciliul și familia… > Am un frate și o soră. Stăm cu tata. Totul a plecat de la faptul că stăm prost cu banii. Îmi pare că nu-mi lipsește nimic, pentru că o am pe sora mea. Aș face la fel ca mama, când voi fi mare, ca să-mi ajut copiii… > Mama e la lucru de 6 ani, pentru a ne îmbunătăți situația financiară. Asta m-a ambiționat și pe mine, aș proceda și eu la fel. > Vorbesc cu mama prin telefon. A plecat pentru noi, copiii, dar sunt și multe dezavantaje. Eu aș prefera să-mi fac un viitor în țară. > Mai am un frate, tata e departe. Ne lipsesc afecțiunea și grija lui. Fiecare copil are nevoie de ambii părinți. Note mai bune la mate… > Am o soră. Tata e la lucru pentru a câștiga mai bine. Nu cred că-mi lipsește nimic, deoarece am rămas cu mama. Eu nu aș proceda la fel, deoarece locul mamei este lângă copii. > Eu sunt de la țară. Tata e plecat de 5 ani, mama de vreun an, “pentru că se câștigă mai bine acolo”. Parcă aceasta m-a făcut mai atentă, mai grijulie. Uneori încerc să iau rolul de tată în familia mea, pentru că am o soră mai mică. Să trăiești doar din agricultură în România este foarte greu… > Pentru un trai mai bun, tata a plecat afară la muncă. Șed cu mama și parcă nu-mi lipsește nimic… > Tata muncește prin străini de 2 ani. Îmi lipsesc sfaturile lui, prezența lui. Vine în vacanță, vorbim la telefon. Situația noastră s-a îmbunătățit. Lipsa tatălui m-a obligat să-nvăț să-mi asum responsabilitatea pentru faptele mele, să știu să mă apăr. Dacă nu aș avea de ales, mai târziu aș proceda la fel… > Pentru că este nevoie de bani și aici nu se câștigă destui, tata e de cinci ani la muncă în Italia. Ce ne lipsește? Unitatea familiei! Cât era acasă, aveam note mai bune la matematică… > Mama se interesează de noi, tata e la lucru de doi ani. Aprob și dezaprob asta. E greu și așa, dar dacă nu ar fi plecat unul din ei, ar fi fost și mai greu… Departe de un părinte, simți lipsa dragostei. Măcar din când în când (dacă nu mai des) mi-e dor de momentele vesele petrecute cu toți, în familie… Lipsind un părinte de acasă, ești nevoit să faci anumite lucruri singur, devii mai independent, mai atent, mai grijuliu, începi să vezi mai bine cum e viața de fapt. Devii mai puternic… > Tata e la lucru, de 4 ani. Acolo, salariile sunt direct proporționale cu munca depusă. O dată la o lună dacă vorbesc cu tata… > Nu-mi place situația de față, dar asta este situația în țara noastră. Îmi lipsesc dragostea, protecția, siguranța… Tata a plecat la muncă de când eram eu mică și m-am obișnuit. Nu-mi lipsește nimic… Ăștia fost-au copilașii, cu ei defilăm. Ei, cei de-casă. Cei de-afară, pesemne, sunt și ei, pribegii, cu mult mai încercați. Un amic care-mi stătu vreo 10 ani prin State, destul de bine situat pecuniar, îmi spune: “Măi Dumitre, pribegia prin cele străinătățuri e ca… peștele pus în tigaie în uleiul încins”. No comment. Cum văd situația „outsiderii”… Adicătelea ce zice pedagogul, ce zice psihologul… la una (și la mai multe) ca asta: > N. Boțic, profesor consilier: „Consecințele negative sunt cele mai vizibile: scade interesul elevilor pentru succesul școlar și pentru performanță, cresc numeric cazurile de absenteism; lipsa controlului lasă loc unor preocupări neconforme cu vârsta și mai ales nocive pentru tinerii noștri… Lipsa părinților de acasă are drept consecință directă lipsa de repere pentru tânărul nostru care este astfel nevoit să «improvizeze» sau să-și caute modelele în altă parte. Sunt frustrările de ordin afectiv pe care, în lipsa părinților, adoles-centul le acumulează. Grija, sprijinul necondiționat și afecțiu-nea mamei rămân pentru el dorințe neîmplinite. Ca urmare, fie se va înstrăina constant de ceilalți adulți, fie va încerca să suplinească această lipsă prin acte de nonconformism, dorind, în mod inconștient, să atragă atenția asupra lui cu orice preț…” Sfârșit Vorba din vechime e la locul ei: Patria ubi bene! Da’ și spusa românilor din vechime nu-i de lepădat. Fie pita cât de rea tot mai bine… bla-bla-bla. Omul e sub vremi… P.S. Mulțumiri pentru facilitarea documentării spiritualului dr. Colban, umanistul director al briantului colegiu. Încă… A notat… silitor DUMITRU BRăDățan

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: