Elena Greculesi, din nou, la Suceava

Personalitate marcantă a Bucovinei, pe care a îmbogățit-o cu cea mai valoroasă donație făcută de un artist Sucevei, pictorița Elena Greculesi a venit și în această vară acasă. Sosită marți noaptea cu avionul, miercuri dimineața a și ieșit în oraș. Primul drum, ca întotdeauna, l-a făcut la Biblioteca Bucovinei, să-și revadă lucrările, iar al doilea, onorându-ne cu prietenia Domniei Sale, la redacția ziarului „Crai nou”. Solicitându-i un scurt interviu, la început ne-a refuzat, fiindcă, ne-a spus, neputând să nu vorbească despre Creta și curățenia ei, nu avea cum să ocolească nici impresia de murdărie pe care i-a făcut-o, de la prima vedere, Suceava. Dar pentru că am insistat, cu eleganța care o caracterizează, în cele din urmă a acceptat să răspundă întrebărilor noastre:

 

– Ce ați făcut din decembrie, când ați fost ultima dată la Suceava, invitată de președintele Dumitru Cucu la sărbătoarea Fundației Culturale a Bucovinei? – Ce să fac? Am stat în atelier și am lucrat. Și am fost câteva zile în Creta, o insulă, pe care de mult, de mult simțeam nevoia s-o văd. Și casa unde s-a născut El Greco, la Fodele, și unde a scris Kazantzakis și Cnossosul și Muzeul de Arheologie. Și marea… Nu m-am scăldat, mi-am băgat numai puțin picioarele… Da, Ma-rea Egee, o minune! Dar minunea cea mare a fost că am văzut Fodele, cu miracolul unei văicele, cu portocali și măslini și un izvoraș, într-o Cretă numai stâncă, numai munți seci, în care mi-am înmuiat palma și am putut să beau… –…aceeași apă din care a sorbit și El Greco! – În puținul timp cât am stat acolo, am simțit o renaștere, o revigorare. Mi-a priit. Am muncit mult la atelier, am, pentru vârsta mea, un program foarte greu, trudesc mult la lucrarea mea, cu pretenții mari pe fiecare element… Parcă mi-e greu să spun că se va termina într-o zi. Parcă nu vreau să se termine. Vreau să o lucrez într-una. – Ce gânduri aveți pentru această va-canță în Bucovina? – Ca întotdeauna, rucsacul și drumurile mele – sper că se va reveni la circulația pe calea ferată, ca să ajung iar la Putna, la Voroneț, la mănăstiri. Deși le știu, de fiecare dată descopăr ceva nou. Ceva care parcă se împlinește. Ca la lucrările mele de pictură. Încă ceva trebuie adăugat… Încă ceva de sesizat… – Vă mulțumim, Doamna Elena Greculesi, și vă dorim vreme frumoasă și trenurile să meargă!