Suceava

Un „inginer de sunet” al trupei „Voltaj” șterpelește lap-top-ul directorului de la Cultură

Cel puțin așa s-a recomandat a fi cel care, miercuri, la ora 11, a intrat pe holul Direcției pentru Cultură și Patrimoniul Cultural Național Suceava (aflată în clădirea Federalcoop de pe strada Mihai Viteazul); un tânăr la vreo 35 de ani, îmbrăcat sport, blonduț, cu părul șuvițe, purtând ochelari de soare și, mai important, atașată de gât, o legitimație în toată regula. Omul, care inspira seriozitate, spune funcționarul ce l-a întâlnit prima oară, o căuta pe dna director interimar al insti-tuției, Corina Ignat. Funcționarul a apucat să rețină doar că pe legitimație scria ceva legat de un anume Dragoș. „Avea doi cercei într-un lob al unei urechi, unul de argint și unul de aur. L-am poftit în biroul directoarei, de față cu dna contabil-șef, l-am servit cu o cafea, a vorbit la telefon cu dna director, a spus că o așteaptă, după care l-am poftit în biroul meu.
 

A pretextat, la un moment dat, că iese pentru un moment să împrumute de la contabilitate o pastilă. Vă-zând că nu mai vine, m-am dus după el. Nu era acolo, dar nici lap-top-ul directoarei din bi-roul acesteia. Curios este faptul că individul era foarte bine informat”, ne-a declarat funcționarul. Întâmplarea face ca de pe holul DCCPCN Suceava (ce stă cu chirie la Federalcoop) să se ajungă, coborând doar un nivel, în barul Federalcoop, de unde e foarte posibil ca hoțul să fi dispărut fără nici un fel de probleme. Oficialii de la Cultură sunt indignați de incidentul petre-cut, mai ales că ditamai insti-tuția nu are un spațiu și o pază proprii. Oricum, Poliția, care a dat procedural cu prafuri, a dema-rat o anchetă, aflată, deocam-dată, în plină desfășurare. Cum sună melodia aflată în vogă a Voltajului?: „Și ce dacă n-am avut până acum noroc?… Am să mă scot”. Și s-a scos pezevenghiul, căci un lap-top, folosit inițial de fostul director Emil Ursu și care urma să fie folosit de actualul, Aurel Buzincu, va-lorează peste 40 milioane de lei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI