Părintele Mihăilă, medic de suflete

Enoriaș fiind, prieten ori coleg sau numai dacă auzi de faptele sale duhovnicești, nu ai cum să nu-l așezi în Ierusalimul sufletului tău. Dominat de smerenie și modestie, părintele Vasile-Liviu Mihăilă, predestinat faptelor plă-cute lui Dumnezeu, își duce crucea fără icnet în Parohia Hreațca (Vulturești). A venit acum câțiva ani la noi, după terminarea cu succes a studiilor universitare și după hirotonisirea sa. Un amănunt nu lipsit de mari semnificații se impune a-l aminti aici: după studii strălucite de fizică, ce îi garantau catedra de la orice liceu fălticenean din orașul natal și al copilăriei, „un glas lăuntric m-a chemat spre cele duhovni-cești”.

 

Pasiunea și dorința sa arzătoare de a sluji sfântul altar nu a avut nicicând iz de ambiție egoistă: obținerea unui loc mai călduț și, de ce nu?, aducător de venituri îndestulă-toare. Părintele Mihăilă a venit însă la Hreațca, satul în care nu au rămas decât biserica, evlavia și hărnicia oamenilor. Școala, surata dintot-deauna a bisericii, umblă cu cortul precum țiga-nii altădată, „spre lauda Primăriei”. Părintele și-a îmbrățișat din priviri enoriașii, a văzut biserica, cimitirul, satul, drumurile, casele oamenilor, totul. Nu tu casă parohială, nu tu praznicar, pământ etc., iar rânduiala bisericii, prezența enoriașilor la Sfânta Liturghie erau alarmante. Meticulos și cu speranța sprijinului divin, n-a dezarmat nici o clipă, ci și-a apropiat oamenii de parohie cu fapta, cu vorba domoală, cu modestie. Și-a apropiat copiii de altar prin orele sale de religie, la început, prin fel de fel de danii (cărți de rugăciune, cruciulițe), acum prin convingere. În Hreațca și Pleșești a orga-nizat, pe cheltuială proprie, cabinete de religie. În Fălticeniul natal, la Școala „Alexandru I. Cuza” și Grupul Școlar Agricol, unde părintele a avut sau are ore de religie, a organizat, de asemenea, cabinete de religie. L-am cunoscut acum câțiva ani la Școala din Pleșești, iar din clipa aceea l-am apreciat și sti-mat, alăturându-mă enoriașilor sfinției sale. Înalt, uscățiv, cu semnele faciale distincte ale monahului tradițional, cu o bunătate debor-dantă trădată de smerenie și modestie, mi-l apropii mental de modelele dragi mie. Prin subtilitatea descifrării clipei, a tainei biblice din „Cartea cărților” ori din gândirea marilor teologi români sau străini ai satisfacția deplină a întâlnirii cu un om între oameni. Nu știu de ce, mă bate gândul să-l asemuiesc cu monahul și filozoful părinte Nicolae Steinhardt. Zilele acestea m-am dus la biserica din Hreațca să mă bucur de vrednicia părintelui: temelia de beton a casei parohiale, cu cele adiacente ei – garaj și praznicar. Aici, la poale de deal – Dealul Mărfii, se va ridica clădire, unde va avea răgaz de sălășluire, pentru zidirea prin cuvânt, pilda și fapta părintelui. Oamenii își urmează păsto-rul și, împreună, fac fapte dragi Domnului. Biserica din Hreațca arată ca un pahar, curată și bine gospodărită. Părintele Mihăilă, împreu-nă cu enoriașii, speră ca imobilul proiectat să fie finalizat vara aceasta. Toate familiile din sat și nu numai au devenit ctitori. Pilda celor doi talanți ai văduvei face minuni. Părintele Mihăilă propovăduiește, spre cinstea cuvioșiei sale, și cuvântul scris, astfel că, de câțiva ani, scoate și „Buletinul Parohial al Bisericii Sfântul Nicolae – Hreațca”, adevărat ghid de orientare morală, spirituală și duhovnicească a bunului creștin. Cuvântul, fapta și pilda părintelui Mi-hăilă sunt repere ce duc din convingere spre credință, post și rugăciune, urmate de spove-danie și împărtășire. Nu pot să nu remarc, și asta mă bucură enorm, că hrețcanul de rând a redevenit evlavios, bun și cu o conduită civică demnă. Răutățile lumești ocolesc, ca din totdeauna, această oază de moralitate, hărnicie și respect reciproc. Chiar dacă parohia este relativ mică, având în componență doar satul Jacota, părintele Mihăilă este păstorul așteptat de oamenii de aici, care se bucură de la mic la mare că Dumnezeu nu i-a uitat, iar cel trimis de El este predestinat prin numele de botez sfințirii locului și înțelepciunii de filozof (Vasile Liviu Mihăilă). Un paroh numit, pe bu-nă dreptate, de credincioși, „medicul sufletelor noastre”. MIHAI NICHITA