Dumitru Brădățan
> Sfatul zilei (și nopții), by Aivanhov: Lumina, această substanță im-palpabilă și aparent ușoară, inofensivă, este de fapt cea mai puternică forță ce există în univers. De ea s-a folosit pentru întâia oară Dumne-zeu, la începuturi, făcând din ea materia Creației. Datorită ei lumile se rotesc în spațiu, iar pietrele, plantele, anima-lele, oamenii trăiesc…. Sigur & clar ca… buenos dias! D’a-poi, n-o spune și Ioan în uvertura Evangheliei sale?! La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. În-tru El era viață și viața era lumina oamenilor… Da, în fapt, tot ceea ce s-a făcut pro-vine din această lumină ori-ginară, Cuvântul. D’aia știin-ța… futurologică va fi una a luminii și a culorilor. Așa gavaresc ei, mintoșii plane-tei… > Am întrebat o profe-soară de ce lipsesc pughi-balele de la școală?! Și știți ce mi-a răspuns?! Simplu: Ei, dle, boală grea: războiul hormonilor! Mai zi ceva… > Ți-am povestit undeva de-spre Milosevic (ta’su s-a sinu-cis în ’62; mam’sa, învățătoa-re, cu doi copii, s-a sinucis și ea, peste 10 ani, în 1972). Azi îți spui două-trei parole de-spre sărmanul Saddam, fere-cat acu’ de yankey la popreală. Omul ăsta e fiu de… putana (zic spaniolii), de prostituată; la 10 anișori a fost însuși vic-tima unui viol colectiv; a scris până acum 4 (patru) romane (Bush și cu ta’su câte vor fi scris?!) sentimentale și fantas-tice, împănate cu aluzii poli-tice și elemente autobio-grafice. Cărțile, best-sellers în Irak, i-au fost băgate în ma-nualele din Irak, iar unele din ele au devenit seriale teve. Ș-acu’, la Mititica lui (de fapt, a americanilor), nu șade degeaba: scrie mai departe… Scrie, Saddame, numa’ scrie, potentza yankee se va duce de râpă-ntr-o bună – într-o rea zi… > Că uite ce spune și Emil Brumaru, fost vraci la Dol-hasca, poate cel mai valabil poet român în viață: Țin min-te o seară când, la Dolhasca, pe întuneric, m-am dus în grădină, între copacii din spatele casei, am îngenun-chiat și m-am rugat lui Dumnezeu să nu-mi ia poe-zia, să mi-o deie mereu, me-reu. Nu eram patetic, eram speriat, simțeam că pierd ceva definitiv, deși pe atunci scri-am, umblam năuc de versuri, le pândeam și le prindeam uneori. Unde am greșit? Nowhere, maestre, nicăieri. Da-ți-i înainte… > HRISTOS A ÎNVIAT! (D.B.)
Comentarii