Reprezentantul Gu-vernului a spus că efortul care trebuie făcut este imens, com-petiția cu statele Uniunii Eu-ropene fiind foarte dură. Pe de altă parte, beneficiile aderării pot fi superioare costurilor. Potrivit prefectului, începând cu data integrării, fiecare ro-mân va plăti la bugetul comu-nitar 4000 lei pe zi, urmând ca, în schimb, să primească 18.000 lei zilnic. Șeful servi-ciilor desconcentrate a ținut să sublinieze că bucuria sem-nării tratatului trebuie să fie, însă, contrabalansată cu per-formanțe politice și economi-ce pe plan intern. „România trebuie să se adapteze reguli-lor care guvernează deja spa-țiul european, statele membre urmând a da dovadă de soli-daritate, în termeni financiari și politici”, a încheiat Orest Onofrei.
Semnarea Tratatului de aderare
Prefectul Orest Onofrei a salutat ieri, în ședința Comi-siei Consultative Județene, semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Domnia sa a subliniat că, pentru România, intervalul de grație de 20 de luni, până la începutul anului 2007, este decisiv și, dincolo de acest termen, nimic nu mai poate jus-tifica perpetuarea unor întâr-zieri sau acțiuni contra productive.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii