Regres la PNL Suceava

> Senatorul Flutur, suspectat de implicare în tergiversarea situației dnei Zarojanu în O.M. Suceava Fostul președinte al Or-ganizației Municipale a PNL, dna Angela Zarojanu, a cata-logat drept „regres” felul în care s-au desfășurat lucrurile în cadrul organizației munici-pale. Domnia sa a spus, ieri, într-o conferință de presă, că, după alegerile locale, nu au mai existat acțiuni care să-i motiveze pe membrii de rând ai organizației și că accentul s-a pus mai mult pe campania pentru alegerile generale, fără a se mai ține cont de așteptările și dorința de implicare a celorlalți membri ai partidului.
 

Gheorghe Flutur

„A fost într-adevăr un regres. Ca să ții oamenii la un loc trebuie să faci acțiuni care să-i intereseze, iar până acum ei s-au simțit izolați”, a răs-puns dna Zarojanu, solicitată fiind să caracterizeze activitatea de până acum a PNL Suceava. Reamintim că dna Zarojanu a fost sancționată pentru o perioadă de un an, imediat după ce a reușit să dobândească fotoliul de vice-primar al Sucevei, la acea vre-me fiind suspectată că ar fi pactizat cu PSD pentru a obține funcția. Deși a depus o contestație la Comisia Națională de Arbitraj, nici până acum nu a primit un răspuns. Ea a mai declarat că nu se așteaptă ca, până duminică, când la Suceava vor fi alegerile pentru desemnarea unei conduceri statutare, să primească un răspuns de la centru. Multe persoane îl suspectează pe senatorul Gheorghe Flutur de posibila implicare în tergiversarea acestei situații.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI